Toate cărțile au o viață a lor; cu suișuri, coborâșuri și întorsături de situație neașteptate. O viață care le face adesea să se transforme, să fie receptate când într-un fel, când în altul, uneori ajungând să însemne exact opusul a ceea ce spuneau odată. În fiecare carte există ceva din straniul destin al doctorului Jekill, cu al său Mr. Hyde. Dar parcă nicio carte nu ilustrează această teorie mai bine decât Utopia lui Thomas Morus.
Month: May 2020
Cum l-a citit Morus pe Platon?
La sfârșitul cărții a IX-a a Republicii, participanții la dialog vorbesc locul în care s-ar putea găsi cetatea „pe care am cercetat-o și am durat-o”, „aceea întemeiată pe raționamente” și spun că ea ..... nu se află nicăieri pe pământ. Probabil însă că celui ce vrea s-o vadă şi care, văzând-o, vrea să se zidească pe sine, îi stă la îndemână un model în cer. Nu-i nicio deosebire dacă cetatea există undeva, ori dacă va exista în viitor; el ar urma să facă doar ceea ce îi aparţine ei şi nici unei alteia.
Lunarii, inima universului și fascinația ficțiunii: de unde vine curajul modernilor?
În 8 aprilie 1610, Johannes Kepler, matematician imperial la curtea din Praga, primește un pachet trimis de ambasadorul Toscanei. În pachet, se găsește un pamflet de câteva zeci de pagini – un articol extins, am spune azi – care avea să schimbe soarta astronomiei. Anunțul stelar (publicat doar câteva zile înainte) informează publicul european cu privire la marile descoperiri astronomice realizate de Galileo Galilei, matematician și filosof florentin, cu ajutorul unui nou instrument care „aduce planetele mai aproape”.
Cum să facem când ne lipsesc referințele
În mod normal, nu v-aș fi recomandat cartea asta. Deși ea mi-a fost un prieten nebănuit într-unul dintre ultimele zboruri (mai țineți minte când zburam cu avionul?). Fiecare dintre noi are prieteni din copilărie și modele de adolescență pe care nu vrea neapărat să le împartă cu ceilalți. Iar pentru mine, parte din farmecul acestei cărți este că am citit-o auzind, de fapt, vocea lui Jeeves. Căci cine l-a mai jucat pe Jeeves precum Stephen Fry? Dar astea sunt lucruri pentru fan-club-ul Wodehouse (care numără milioane de iubitori de literatură care nu mai există și jocuri de cuvinte care presupun referințe uitate...).




