Misterele Utopiei

Toate cărțile au o viață a lor; cu suișuri, coborâșuri și întorsături de situație neașteptate. O viață care le face adesea să se transforme, să fie receptate când într-un fel, când în altul, uneori ajungând să însemne exact opusul a ceea ce spuneau odată. În fiecare carte există ceva din straniul destin al doctorului Jekill, cu al său Mr. Hyde. Dar parcă nicio carte nu ilustrează această teorie mai bine decât Utopia lui Thomas Morus.

În fond, dacă vorbim azi despre „genul utopic”, despre conceptul de utopie, despre constituirea unei tradiții argumentative „utopice” în gândirea europeană, aceasta se datorează unei istorii complicate care începe aici. Într-un mic volum publicat în 1516, un sofisticat și foarte popular „joc serios”, atât de drag umaniștilor Renașterii. Azi i-am spune un puzzle; sau chiar o glumă. Contemporanii lui Morus au numit-o fabulă. O fabulă e o poveste cu cheie în spatele căreia se ascund multe din cele asupra cărora trebuie să reflectăm. Multe dintre cele care ne dau de gândit.

Titlul cărții lui Morus anunță că va fi vorba de un discurs Cu privire la cea mai bună stare la care poate ajunge o republică. Și despre noua insulă Utopia. O carte cu adevărat aurită, nu mai puțin benefică decât amuzantă. Un titlu în care Morus ne anunță deja că urmează un text cu multe înțelesuri; un text în care autorul se joacă cu cititorii săi.

Utopia se prezintă ca un dialog filosofic pe teme tradiționale: Ce are de ales filosoful? Viața activă, în slujba principelui, sau viața contemplativă? Întreaga Renaștere discutase despre asta. Doar că la Morus viața activă presupune o slujbă la curte, în serviciul tiranului; iar viața contemplativă… Ei bine, partizanul vieții contemplative este un personaj interesant. Raphael Hythlodaeus (un joc de cuvinte care ar însemna Raphael Vânzătorul-de-brașoave) este…. filosof și navigator. A călătorit în jurul lumii cu Vespucci; ba a mers și mai departe, descoperind insula Utopiei.

Editorii lui Morus fabrică și o hartă a Utopiei. Ba chiar și o planșă care ne prezintă… alfabetul utopienilor. Este Utopia o relatare de călătorie? Obiceiurile utopienilor sunt filosofice; și în Utopia proprietatea privată este abolită. Este aceasta o glosă – sau o interpretare – la Republica? O discuție filosofica pe marginea dialogurilor – sau poate a personajelor – platonice?

În insula Utopiei nimic nu e chiar ceea ce pare. Sunt mai multe orașe, doar că sunt toate la fel. Capitala e străbătută de un râu care se numește ”râul fără apă”. Utopienii n-au niciun fel de proprietate. Și trebuie să se mute periodic din casa lor în alta…. deși toate casele sunt la fel. Și tot așa, din absurditate în absurditate…. deși cititorul rămâne mereu cu impresia că asta e doar „coaja” discursului; că trebuie să treacă dincolo, pentru a pătrunde în miezul lucrurilor.

}