Care sunt ideile pentru care merită să mori?

Dana Jalobeanu

(Ingrid Rowland, Giordano Bruno: Philosopher, Heretic, University of Chicago Press, 2009)

După Socrate, e primul nume care-ți vine în minte atunci când se vorbește despre filosofii care au murit pentru ideile lor. Giordano Bruno: filosof și cărturar rătăcitor într-o Europă în care ideile făceau diferența dintre viața și moartea cuiva, primit (și alungat) de la marile curți europene, răspândindu-și ideile la Oxford și Padova, Tubingen și Wittenberg, Geneva și Praga. Cartea lui Ingrid Rowland reconstruiește acest parcurs aproape incredibil al unui personaj care, într-o epocă a divizărilor religioase și a războaielor civile, a reușit să predea filosofie (uneori și magie, și arta memoriei) luteranilor, calviniștilor și catolicilor. Rowland îl urmărește pe Bruno prin periplul său european, de la Napoli la Roma, de la Veneția la Padova, apoi la Geneva, Paris și Londra, Wittenberg, Tubingen și Praga, la Wolfenbuttel și înapoi în Italia, la Veneția, unde este arestat și întemnițat. Până la stația finală a acestei vieți incredibile, Campo del Fiori, Roma, unde în 17 februarie 1600 Bruno este ars pe rug, după opt ani petrecuți în temnițele Inchiziției. Continue reading Care sunt ideile pentru care merită să mori?

„De rerum natura” în lectura unui diletant (cu câteva cuvinte despre traducerea filosofică)

Diana Moldovan

(Lucretius. On the nature of things, traducere de Cyril Bailey, Clarendon Press, Oxford, 1910; Lucrețiu. Poemul naturii, traducere, prefață și note de Dumitru Murărașu, Minerva, 1981; Lucrețiu. Poemul naturii, traducere din latină de Th. Naum și note de G. Brătescu, Th. Naum și E. Toth, Editura Științifică, 1965)

greenblattL-am redescoperit pe Lucrețiu (mai degrabă l-am „dezgropat” dintr-un morman de amintiri vagi ale tinereții) citind The Swerve: How the World Became Modern de Stephen Greenblatt (Clinamen. Cum a început Renașterea, Humanitas, 2012), în excelenta traducere a Adinei Avramescu. Mi-am amintit de fizica tocită la școală pe parcursul multor ani și de átomos cel indivizibil. Profesorii noștri ne vorbeau pe fugă despre Democrit, poate îl pomeneau în treacăt și pe Epicur. Nu am auzit nici un cuvințel despre poemul lui Lucrețiu. Se pare că îmbinarea rară între strălucirea poeziei și profunzimea cunoașterii avea puțin loc în programă, fie ea și de nivel universitar.
Continue reading „De rerum natura” în lectura unui diletant (cu câteva cuvinte despre traducerea filosofică)