Prima mea impresie la citirea cărții a fost că am dat peste un manuscris ascuns într-o sticlă. Știți voi, acele chestii pe care le aruncau în mare naufragiații, sperând că cineva, undeva, le va citi și le va veni în ajutor. Așa și acest jurnal, scris în cea mai întunecată dintre epocile întunecate în anii 88 și 89. Ultima însemnare e din 14 decembrie 1989. Impresia mea a fost întărită de prefața cărții în care autoarea povestește cum a regăsit aceste caiete, pe care le credea pierdute, cum le-a citit, ea însăși, cu ochii celui venit din viitor și cum a decis să le publice.