Pe măsură ce șederea mea aici se apropie de sfârșit, mă uit cu tot mai mare atenție împrejur să înțeleg de ce e atât de bine la HIAS – pe ce se întemeiază atmosfera de pace, bunăstare, lumină și entuziasm care mi-a dat așa o stare de bine în ultimele luni. HIAS e un institut de studii avansate apărut recent pe o piață tot mai aglomerată – în Germania sunt nu mai puțin de 25 de astfel de institute. Există o rețea europeană de institute de studii avansate. Și mai e, desigur, piața americană. E o piață competitivă, pe care e greu să reziști. Trebuie să atragi în fiecare an bursieri cu cariere solide în cercetare, de preferință într-o combinație câștigătoare. Căci interdisciplinaritatea nu e un lucru ușor. E complicat să aduni la aceiași masă matematicieni și istorici ai artei, filosofi din tradiția continentală cu filosofi din tradiția analitică, istorici ai științei cu medici și epidemiologi, sociologi și specialiști în istoria muzicii, artists in residence, literați, antropologi, specialiști în drept. Cum vor vorbi toți acești oameni între ei?
Secretul HIAS e spațiul: fiecare dintre bursieri are un birou spațios, cu ferestre mari, ecran de computer, rafturi pentru cărți, scaune comode, fotolii. Fiecare bursier are la îndemână două săli de seminar în care să organizeze evenimente sau întâlniri; cu toată aparatura necesară pentru a face întâlniri hibride sau pe zoom. Există un staff super-profesionist și foarte discret care e acolo pentru a ajuta, pentru a face ca lucrurile să meargă în direcția bună, cu eleganță și eficiență. Există spații de socializare – grădină, terasă, bucătărie – și mese comune. Sigur că există și seminarii, și prelegeri, și workshopuri. Secretul, însă, este spațiul.
M-am gândit adesea, în lunile din urmă, la Virginia Woolf și la cerința ei principală – cerință manifest a feminismului la început de secol XX – „a room of her own”. Azi sună desuet. Și, totuși: câți aveți birouri individuale. Câți dintre cercetătorii de azi pot închide ușa în spatele lor, aduna cărți pe masă până când teancul se răstoarnă, câți se pot izola să lucreze netulburați – o zi, o săptămână, patru luni? Un an? Am fost în multe institute de cercetare până acum. Și mai în toate am împărțit biroul. Lucrez cu mare drag în bibliotecă. Sunt fericită în sala de carte veche de la British Library.
Dar am fost fericită, în ultimele luni, în acest birou. Multe idei s-au născut aici – și pe măsură ce am să scriu articolele și cărțile care se vor naște din ele, voi menționa, mereu, în subsolul primei note, cum s-au născut toate acestea ca urmare a acestui aproape uitat lux al vieții intelectuale: cel de a avea „a room of her own”.
Let's talk about books 