Origen: un om în plus

Mihai Vlad Niculescu

Prezint aici doar cîteva gînduri pe care, de altfel, o să le exprim succint în introducerea conversației din această seară. Rămîne la latitudinea participanților și, desigur, a colegiului care va conduce această discuție, dacă ideile exprimate merită dezbătute iar, în caz că da, ce pondere trebuie să aibă ele. În scurta prezentare a lui Origen (a omului, despre care nu știm atît cît am dori, și a operei, despre care știm mai puțin decît am fi putut dacă scrierile sale ar fi fost tratate cu o mai bună înțelegere a valorii lor patrimoniale), voi accentua cea ce mi se pare o evidență, anume că tocmai cel care a articulat decisiv sistematica/dogmatica teologică, pedagogia catehetică, filologia scripturală și exegeza biblică, a sfîrșit prin a ocupa o poziție neobișnuită în memoria europeană. Origen este acel om indispensabil dar în plus; nu tocmai indezirabil dar amintit mereu cu o anumită perplexitate. Deși în toate disciplinele fundate sau articulate de el Origen se cuvine tratat drept o somitate, el a sfîrșit ca neînregimentat și, foarte probabil, neînregimentabil.

Nu voi întra în dedesubturile politicii culturale care va fi fost răspunzătoare pentru această stare a lucrurilor. O să îmi permit însă părerea că nu e tocmai rău a fi „în plus” în acest chip. Desigur, o memorializare mai clementă a lui Origen ar fi adus după sine cîștigul inestimabil al conservării operei sale sub egida unei canonizări (sfînt?, mărturisitor?, fericit?, doctor, și ce fel de doctor?), dar există excedente și excedente. Se poate să rămîi pe dinafara perfecțiunii canonice chiar fără de a fi carent ori de prisos. Mă voi referi la o excedență care prinde bine tocmai atunci cînd toți ambiționează să completeze prin contribuția lor o perfecțiune fără rest, o identitate fără de alții, sau, cu un termen pe care îl voi folosi după uzanța levinasiană, o totalitate. Cînd toți se așteaptă ca tot esențialul să fie „dinăuntru”, nu e oare bine să fi rămas cineva pe dinafară, cineva de care nu poți să nu ții seama? De fapt, nu e aceasta o șansă unică de a privi în afară, de a avea unde altundeva privi decît în ambițios auto-încarceratul sine?

La o foarte sumară prezentare a omului și operei, voi adăuga un mic exemplu de exegeză origeniană a Scripturii. O voi antama de o manieră mai puțin academică (o să vedem cum!) dar, pînă la urmă, scopul rămîne acela de a familiariza participanții cu un gen unic de ocupație meditativă, anume genul exegetic (Alexandrinii erau mari comentatori; pentru unii — pentru mulți! – acesta e un semn de lipsă de originalitate; vom realiza sper cît e de falsă această opinie). O să vedem cum se ivește o gîndire articulată (dar nu definitiv articulată) din lectura asociativă a două pasaje scripturale (directivele de preparare a mielului pentru Paștele ce marchează exodul poporului evreu din Egipt — Exod 12:3-10; 46 – și omisiunea frîngerii oaselor lui Iisus cel crucificat — Ioan 19: 30-37). În continuarea acestei expuneri e probabil să se ivească anumite întrebări, să se precizeze anumite rețineri față de ceea ce ar putea deveni (și în parte a devenit) exegeza impropriu numit alegorică (mai propriu: anagogică sau pur și simplu spirituală). Ca o ironie a sorții, unii rămîn pe dinafara unei exegeze care pretinde a avea îndrituirea Logosului universal, a Cuvîntului Însuși.

Vom vedea, pe cît posibil, dacă Origen este sensibil la cei rămași „în plus” prin raport cu o interpretare spiritualistă (anagogică) a Scripturii. Ce etică a interpretării va fi avut Origen? Ce reglaje etice sînt necesare pentru practicarea unei lecturi spirituale a Scripturii? În ultimă instanță, ce responsabilități îi revin cuiva a cărui exegeză se vrea o formă de devoțiune față de ceea ce el consideră Spiritul (pneuma) sau Noima (logos) Scripturii. Va fi dezvoltat Origen o sensibilitate pentru cei situați în afara exhaustivității spiritualiste a „metodei” sale exegetice? Îi vor fi apărut ei drept indispensabili, drept importanți?  Ne întoarcem la excedența lui Origen, la calitatea sa de om în plus, la alteritatea sa indispensabilă pentru a decide, pe cît posibil, cum să le luăm. Cumva ca pe o ironie?   

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s