Despre excelență. Încă o reacție la cald

Valentin Stângă

Cînd spunem excelență, pare din capul locului redundant a complica mental lucrurile. De la vlădică la opincă, lumea cam știe despre ce e vorba: o sumă de calități înalte. Etimologic, deja, excelența indică întinderea pe verticală a unei reușite. A excela înseamnă a depăși, prin performanța ta, monotonia standardului prezent. Cu fiecare nouă ispravă, aproximezi plafonul unei îndemînări, zenitul meseriei tale…

Cum arată excelența în lumea disciplinelor umaniste? Iată o întrebare care cheamă clarificări atente și obligă la retrospective de contrast utile în negocierea criteriilor. Mai întîi, dacă e înțeleasă ca superlativ al prestației într-o specializare oarecare, excelența tinde a se epuiza în efectul de valoare al unui consens de castă. Experții domeniului își identifică elita și o profilează prin intermediul unor practici „ritualizate“ (ecouri de revistă, citări abundente, mese rotunde, seminarii de autor, conferințe etc.) Dar cum arată elita în perimetrul acestor vocații? Rapid spus, recunoscuți a fi cei mai buni sunt aceia care îmbunătățesc instrumentele de lucru și produc o mai pură cunoaștere a obiectelor cercetate, rămînînd într-o imagine coerentă a disciplinei lor. Cu alte cuvinte, excelența e apanajul celor ce ridică, prin efortul lor savant, edificiul unei științe precise. În afara elitei rămîn, s-ar zice, aceia ce întrețin harnic construcția (autorii cuminți de manuale și studii inerțiale), respectiv pepiniera de școală (pedagogii ce le trec elevilor statu-quoul epistemic al duratelor lungi). Cum îi așezăm, însă, pe aceia și mai rari decît elita, care dezgrănițează, aruncă în aer sau regîndesc arhitectura unei științe dinăuntrul ei?

Nașterea tragediei (Die Geburt der Tragödie aus dem Geiste der Musik) apare în 1872, sub iscălitura unui filolog socotit sclipitor: Friedrich Nietzsche. (La 24 de ani, după ce acceptă o catedră la Basel, el devine cel cel mai tînăr profesor plin de Clasice din toate timpurile.) Cartea contrariază prompt pe erudiții breslei și iscă polemici acute. Ulrich von Wilamowitz-Moellendorff, un elenist ambițios și tobă de carte, o recenzează demolator, negîndu-i orice merit științific. În aprecierea lui Wilamowitz-Moellendorff, Nietzsche se hazardează în judecăți șubrede istoric și arheologic, e prea metafizic în diagnostice și calcă toate cadrele metodologice ale disciplinei. Erwin Rohde, pe atunci profesor la Kiel, îl apără fățiș pe Nietzsche. Între timp, aura de specialist în Grecia veche a lui Nietzsche se surpă.

Noi știm azi că gîndurile din Nașterea tragediei analizează tragicul mai degrabă dinspre filozofia culturii, decît dinspre descriptivismul filologico-istoric care, pentru un învățat de tipul Wilamowitz-Moellendorff, era singura formă admisibilă de a lucra pe o atare temă. Or, Nietzsche ignoră voit cele mai generale categorii intelectuale prin care marii eleniști ai vremii descifrau atitudinea existențială a grecilor. Forînd atît de adînc și reinventînd ingredientele ultime ale sufletului elin, el n-avea cum să dea o carte în care excelența acribiei filologice reafirmă măreția domeniului. Cu Nașterea tragediei, Nietzsche se trezește, brusc, într-un pustiu al excelenței…

Evoluțiile îmi par a arăta la fel în cariera lui Ioan Petru Culianu. El debutează eclatant în cîmpul (colosal) al istoriei religiilor. E tutelat de figuri impozante, ca Ugo Bianchi și Michel Meslin, colaborează strîns cu Eliade și face lucrări de primă mînă, slujindu-se de aparatul științific tradițional al disciplinei sale. Apoi, faptele lui de cercetare încep să arate din ce în ce mai straniu, culminînd cu textele din Arborele gnozei (The Tree of Gnosis), unde legendele gnostice (un subiect de istoria religiilor) sunt lămurite din unghi cognitiv-transcendental (un mixtum de kantianism și științe cognitive). Toate temele primei lui tinereți – magia, raptul, gnoza – iau, de la o carte la alta, calea dictată de un orizont de interogativitate inedit. Ca și Nietzsche, Culianu devine cineva ἄτοπος, exponent de geniu al unei excelențe depeizate. Dacă nu locul însuși al excelenței imposibile…         

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s