GEB. O explorare atipică a cunoașterii

Aida Șmalbelgher

Douglas R. Hofstadter, Gödel, Escher, Bach. Brilianta Ghirlandă Eternă, Editura Humanitas, București, 2015.

„Gödel, Escher, Bach. Brilianta Ghirlandă Eternă”, de Douglas R. Hofstadter, este o carte care își găsește cu greu locul pe rafturile librăriilor datorită complexității temelor abordate. O carte ideală pentru „copiii mari” care caută provocări intelectuale și extinderea orizonturilor gândirii, a conceptualizării și a imaginației. La o astfel de carte poți reveni oricând cu toată încrederea că vei primi un mic antrenament intelectual pentru generarea unor idei și întrebări noi.

Mie mi-a luat cinci ani prima sa citire, însă nu din cauză că nu mi-ar fi trezit interesul, ci pentru că o priveam fix ca pe o carte ideală pentru momentele în care mă simțeam lipsită de inspirație sau de o perspectivă mai largă asupra lumii. Îmi era de ajuns să citesc câteva pagini pentru a mă reîncărca cu noi întrebări provocatoare, teme de reflecție, și surse de imaginație, uneori chiar, pentru luni întregi. Cel mai mult mi-a luat să parcurg prima jumătate a cărții, deoarece îmi îndreptam atenția și spre alte surse de informare despre personalitățile sau temele puse în discuție aici, astfel încât să înțeleg unicitatea abordării a lui Hofstadter. Dar tocmai asta mă făcea să revin la ea, faptul că îmi trezea apetitul pentru mai mult și îmi oferea o oarecare direcție de cercetare.

Însă înainte de a mă afunda în prezentarea și analizarea detaliilor care îi conferă această originalitate și complexitate, voi trece în revistă câteva informații despre autor și contextul publicării cărții.

„Gödel, Escher, Bach. Brilianta Ghirlandă Eternă” este cunoscută și sub acronimul de GEB. Varianta românească a fost publicată în 2015, de către editura Humanitas, iar prima publicare, în engleză, a avut loc în 1979, la editura Basic Books. În 1980 a intrat pe lista publicată de The New York Times a celor mai bine vândute cărți și a fost distinsă cu premiul Pulitzer pentru non-ficțiune generală. În 1999, la celebrarea a 20 de ani, GEB a fost republicată, iar în această ediție autorul a adăugat și o prefață explicativă, deoarece atipicitatea structurii cărții și complexitatea temelor centrale născuseră multe interpretări eronate.

De altfel, nu e de mirare că această carte e atât de deosebită dacă aruncăm un ochi asupra vieții, educației, și intereselor lui Douglas R. Hofstadter. El este fiul lui Robert Hofstadter, un fizician american laureat cu premiul Nobel. Datorită funcției tatălui său, cea de profesor universitar la Universitatea Stanford, Douglas Hofstadter a copilărit în campusul acestei universități. Crescând într-un astfel de mediu, era de așteptat ca interesele sale să se îndrepte spre domenii ca științele cognitive, fizică, și literatură comparativă. Urmându-și pasiunile, D. Hofstadter și-a extins studiile în diferite academii și universități, a obținut un doctorat în fizică de la Universitatea din Oregon, în 1975, iar mai apoi i-au fost acordate diferite funcții de conducere sau de predare din partea a mai multor centre de cercetare și universități.

În ciuda titlului său, a menționării celor trei mari personalități, Gödel, Escher, și Bach, cartea nu se centrează pe niciunul dintre ei, iar rolul lor este destul de neglijabil pentru tema centrală. Totuși, fiecare dintre cei trei constituie figura reprezentativă pentru domeniul său de excelență, iar creațiile lor au fost sursele de bază pentru temele puse în discuție, cum ar fi auto-referențialitatea, creativitatea, incompletitudinea, structurile etc.

În prefața celei de-a doua ediții a cărții, Hofstadter propune să descriem GEB ca „o carte argumentând că matematica, arta și muzica sunt unul și același lucru în esența lor”. (p. 19) E de acord cu această descriere nu pentru că ne-ar apropia mai mult de adevăr, de adevăratul scop al volumului, ci pentru că astfel au descris-o cei mai mulți, atât cei mai pasionați cititori, cât și cei care nu au citit-o. Și adevărul este că, luând ca puncte de inspirație și pornire lucrările din aceste trei domenii, a fost evidențiat faptul că structura lor fundamentală pare a fi aceeași. Însă asta se poate datora faptului că au fost analizate și privite dintr-un unghi și cu un scop specific.

Totuși, autorul susține că miza sa centrală a fost încercarea de a argumenta în favoarea posibilității apariției ființelor animate dintr-o materie inanimată, fiind un fenomen care l-a fascinat dintotdeauna. Pentru a-și face abordarea mai accesibilă, autorul creează analogii între moleculele inanimate și simbolurile non-semnificante pe de o parte, și între sine („eu” sau „suflet”) și „un anumit gen de modele speciale, semnificante, convolute și spiralate ca într-un vortex, și care apar numai în cadrul unor tipuri particulare de sisteme de simboluri non-semnificante”. (p. 20) Aceste modele stranii și auto-referențiale sunt „buclele stranii” sau „ierarhiile întortocheate” despre care se discută pe tot parcursul cărții.

Tot aceste „bucle stranii” constituie motivul alegerii magnificilor Escher, Gödel, și Bach ca sursă și model de inspirație, deoarece, conform considerentelor autorului, cei trei titani au reușit să surprindă și să redea „ierarhii întortocheate” în creațiile lor. De altfel, pentru ca GEB să simbolizeze muzica lui Bach, gravurile lui Escher, și teorema lui Gödel, autorul s-a „jucat” cu structura volumului, făcând o referință implicită la final către debutul cărții, transformând-o, astfel, sub forma unei uriașe bucle auto-referențială.

Nu toate salturile de la inanimat la animat, de la materie la structură dau naștere conștiinței sau sinelui, iar în GEB ni se sugerează că structurile care dezvoltă un sine sunt buclele stranii. Având în vedere că și volumul GEB este construit sub forma unei bucle stranii, rezultă că și el își dezvoltă un sine. Asta constituie partea cea mai misterioasă și incredibilă a acestei cărți. Este evident că un lucru atât de inanimat ca o carte nu are cum să-și dezvolte o conștiință, însă, conform analizei și argumentului elaborat de Hofstadter, se ajunge la acest rezultat.

Partea care poate ridica anumite dificultăți în lecturarea acestei cărți o reprezintă faptul că sunt discutate și aprofundate foarte multe subiecte din domenii complet diferite, astfel că pe alocuri te poți pierde în detalii și poți scăpa din vedere perspectiva generală din care sunt analizate. Însă toate aceste subiecte au fost puse în discuție deoarece autorul a avut nevoie de apelarea la absolut tot ce deținea drept cunoaștere la momentul respectiv, indiferent de proveniența și de natura cunoștințelor. Era necesar orice îi dădea un cât de mic plus pentru a se apropia cât mai mult de un rezultat rezonabil și justificat.

Astfel, GEB explorează și creează tot felul de conexiuni și analogii între diferite subiecte care în primă instanță par a nu avea nimic în comun. Pornind de la fugi și canoane, structuri sintactice, logică și adevăr, reducționism și holism, reprezentări mentale și concepte, creativitate, se va ajunge până la natura sensului, budismul zen, colonii de furnici, paradoxuri, trecându-se chiar și la computere, limbaje de programare, inteligență artificială, ADN, conștiință și liber arbitru.

În urma acestei explorări, autorul a reușit să-mi transmită ideea că, în esență, totul e mult mai interconectat decât avem senzația și că există o meta-buclă auto-referențială a întregii lumi care creează o meta-conștiință. Această idee le-ar putea întări unora convingerea că există o divinitate, însă nu cred că spre asta se îndrepta perspectiva și argumentarea autorului. Totuși, în direcția asta calea poate rămâne deschisă interpretării și dezbaterilor.

Pe lângă toate acestea, partea cu adevărat originală a acestei cărți o reprezintă dialogurile create de autor. Înaintea fiecărui capitol vom întâlni un dialog simpatic, incitant și, de multe ori, amuzant, în care se vor dezbate sau se vor reprezenta temele care vor fi puse în discuție în capitolul subsecvent.

Toate dialogurile vor fi întreținute de șase personaje, dintre care două sunt principale și le vom regăsi pe tot parcursul cărții, iar celelalte își vor face apariția în funcție de tematica și nevoile dialogului respectiv. Personajele principale sunt Ahile și Țestoasa, care sunt împrumutate din paradoxul mișcării al lui Zenon. De altfel, Zenon este unul dintre primele personaje prezentate, iar pe parcurs vor fi introduși Crabul, Furnicarul, și Leneșul.

Hofstadter a fost inspirat în crearea lor de structura compozițiilor lui Bach și de spiritul dialogurilor lui Lewis Carroll. Punctul lui de start a fost „Ofrandă muzicală” a lui Bach, care l-a inspirat să creeze, prin intermediul dialogurilor sale, o „Ofrandă meta-muzicală”. Datorită acestui motiv fiecare dialog respectă structura fugilor, canoanelor și sonatelor compuse de Bach. De asemenea, autorul a reușit să surprindă și să redea spiritul lui Lewis Carrol. De altfel, unul dintre dialogurile introduse în carte îi aparține în totalitate acestuia din urmă. Însă spiritul dialogurilor lui Lewis Carroll este cel mai bine evidențiat de complexitatea celor șase personaje introduse, a modalității ingenioase în care Hofstadter a reușit să surprindă temele discutate în fiecare capitol, și a modului fascinant în care, de foarte multe ori, autorul reușește să te prindă și pe tine, ca cititor, printre personaje. În foarte multe locuri ți se induce senzația că este foarte probabil ca tu chiar să fii unul dintre personaje sau că personajele din carte comunică direct cu tine. Evident că distincția dintre ficțiune și realitate va rămâne foarte clară, însă aceste joculețe ale autorului vor reuși, în mod clar, să te pună pe gânduri și să-ți trezească noi întrebări despre cunoaștere și realitate.

GEB este o carte potrivită pentru orice cititor care se află în explorare de perspective noi asupra lumii sau de provocări imaginative și filosofice. Este adevărat că este nevoie să te înarmezi cu foarte multă răbdare și dedicare pentru a înțelege și a aprofunda unele părți mai teoretice sau tehnice, însă cu siguranță va fi un efort pe deplin meritat. În acest demers ni se oferă foarte mult ajutor și din partea autorului, pentru că pe tot parcursul cărții se acordă o atenție deosebită prezentării și explicitării tuturor informațiilor, astfel încât înțelegerea lor să fie accesibilă chiar și celui mai puțin informat cititor.