Ana Petrache
„Epoca viitoare ne va judeca, pentru că prezentul îi răstignește întotdeauna pe beneficiarii săi, apoi vom învia a 3-a zi sau al 3 lea secol”. (Campanella către Frederic al II-lea Medici în 1638)
Campanella este omul total al Renașterii care deschide calea către modernitate. Este filosof, poet, revoluționar și profet, un om de știință care face disecții pe ascuns, un călugăr dominican care a stat mai bine de 27 de ani în pușcărie. Printr-un joc de cuvinte în italiană, Campanella spune despre sine că el este clopotul (campanella) care anunță o lume nouă. Este un om independent și incomod pentru toți contemporanii săi: pentru regi pentru că le recomandă să fie supuși papei și le spune că fără puterea religiei nu vor putea guverna, pentru cei din Inchiziție pentru că simulează nebunia ca să nu fie condamnat la moarte, pentru frații călugări pentru că le spune că sursa cunoștințelor sale este că a consumant mai mult ulei de lampă decât vin au băut ei, pentru cei care îl torturează pentru că afirmă că, în adâncurile sufletului, ei sunt, de fapt, plini de admirație pentru în fața rezistenței sale. Puterii politice îi spune că nu poate rezista fără cea spirituală, puterii spirituale că nu poate interzice dorința de a cunoaște și că nu are deja acces la toate adevărurile. E un om care propune, și pretinde, reforma radicală atât a științelor cât și a religiei.
În 1599, Campanella pune la cale o conspirație împotriva Regelui Spaniei care vizează eliberarea Calabriei. Noul ținut eliberat urmează să fie condus de însuși Campanella. Această conspirație era pornită cu prietenii și apropiații săi, cu călugării din mânăstire și conta pe implicarea tuturor săracilor din regiune, prima victimă a adminstrației ineficiente spaniole. În bun spirit al predicilor dominicane, Campanella începe o campanie ce amestecă prevestirile astarale și terestre lasă să se înțeleagă că el este investit cu o misiune profetică care anunță instaurarea dreptății sociale și revenirea unei vărste de aur trăită de apostoli și de Adam. [1]
Când este prins, acuzat de lesmajestate și de erezie și este aproape de a fi executat își justifică acțiunea ca fiind o interpretare greșită a profețiilor. Campanella scrie Cetatea Soarelui (1602) în pușcărie, în încercarea de a își explica eșecul acțiunii sale revoluționare. Campanella este un Lenin premodern care nu a reușit în acțiunea sa politică. Cert, este un om credincios și va ramâne până la finalul vieții un mistic și un mesianic, dar avântul său de revoluționar și reformator îl aseamănă cu un lider politic, cu cel care vrea să producă renovatio și să grăbească venirea Împărăției pe pamânt.
De-a lungul vieții sale Campanella a scris mai multe tratate dintre care unele pierdute în care încercă să reunifice puterea și o imagineze o singură monarhie pe întreg pamântul. În 1593 scrie Monarhia Christianorum, pierdută, apoi Monarchia di Spagnia începută în 1593 și terminată în 1598, în 1602 Cetatea Soarelui, în 1606 Monarchia Messiae și spre finalul vieții în 1636 Monarhia Franței. Întreaga lui viață încearcă să găsească o persoană unică care ar fi demnă să conducă și să reunifice puterea spirituală și cea temporală. Îi propune această puterea regelui Spaniei, apoi papei, apoi regelui Franței, nu renunță nicio secundă la proiectul său de teologie politică, termenul e mai bun decât cel de teocrație, pentru că dacă Monarhia lui Mesia este o teocrație în care toată puterea revine papei, Monarchia di Spagnia este monarhia unui rege catolic extinsă pe tot pamântul. Când regele Spaniei nu s-a simțit motivat să devină monarh universal, dar supus papei, Campanella a încercat să îl convingă pe regele Franței să asume această putere unică. Spre finalul vieții va fugi în Franța și va muri la Paris sub protecția regelui francez care îl primește și îi dă o pensie.
Această unificare a puterii într-una singură va apărea și la Hobbes în Leviathan, 1641. Filosoful englez explică clar că separarea puterii în temporală și spirituală este cel mai mare rău posibil. Invers decât pentru filosoful italin, pentru Hobbes singura putere este cea a materiei, cea temporală.
În atmosfera care precede schimbarea de secol, Campanella crede că poate să anunțe începutul împărăției mesianice. Împărăția mesianică este împărăția care va fi instaurată de Mesia înainte de finalul istoriei. Biblia vorbește de o perioadă de o mie de ani de liniște și pace ( Apocalipsa 20, 1-15) . Există o perioadă de persecuții și de sânge, în care oamenii vor suferi, apoi urmează o umanitate restaurată în care Christos îi va învia pe cei persecuți pentru numele său și va domni împreună ei timp de o mie de ani, într-o epocă de pace și justiție, în care Stana va fi pus în lanțuri. În acest punct Campanella inovează susținând că această împărăție de o mie de ani, va fi o revenire la starea de natură, care se va constitui într-o formă de stat care este cea experimentată de solarieni, bazată pe legea naturală și pe rațiune. Această stare de natură este una în care au trăit doar Adam și Eva înainte de cădere și Hristos împreună cu apostolii. Această epocă este anunțată de calculele profetice și astrologice ale domicanului, iar profețiile și cartea naturii acordă în aceste descrieri.
Modelul Cetății Soarelui este cel al mânăstirii, în care toate bunurile sunt la comun, toată lumea muncește după competenențele sale și toți sunt supuși autorității celui mai priceput. Modelul mânăstirii este îmbunătățit cu ceva viață sexuală, dar nu după dorințe și pulsiuni, ci în scopul procreației. Chiar dacă apar și la Platon, disoluția proprietății private și a familiei sunt două aspecte revoluționare atunci când ele apar în opera unui călugăr dominican.
Cetatea este bazată doar pe rațiunea naturală, toate cunoștințele solarienilor sunt fundamentate pe un unic principiu al cunoașterii unitare care refuză, la fel ca și în Monarhia lui Mesia, separarea între cele spirituale și cele temporale, există o singură rațiune dată de Dumnezeu, care se citește și în religie și în cunoașterea științifică. Separarea spiritual-temporal a făcut extrem de mult rău, ducând la separarea între puterea papei și puterea principiilor care va duce la criza reformei. Soluția lui Campanella prezentată și în Monarhia lui Mesia și în Cetatea Soarelui e reunificarea rațiunii și a puterii sub o singură autoritate, În Cetatea Soarelui aceasta este reprezentată de un filosof: Metafizicul, care este și rege și preot și cel mai bun cunoscător al tuturor lucrurilor. Religia are un rol profund social care leagă și ține comunitatea împreună.
Monarhia lui Mesia a fost un text primit bine de Urban al VIII-lea și chiar un text publicat cu imprimatur în timpul vieții lui Campanella, totuși ideea unității puterii politice și religioase nu a avut succes în fața teoriei cardinalului Bellarmin, la modă în epocă, a puterii indirecte a papei în treburile temporale.
În Antiveneti, care este o încercare a dominicanului de a interveni în conflictul dintre papalitate și Veneția, Campanella încercă să le explice venețienilor că a menține un conflict cu biserica este un act lipsit de viziune și suicidar din perspectiva rațiunii de stat. Chiar dacă nu ar exista Dumnezeu, scrie Campanella, preoții ar fi foarte utili oamenilor politici pentru că ei sfătuiesc bunul comportament al cetățenilor și fără promisiunile și amenințările lor mai multe violențe și rele s-ar petrece, pentru că oamenii vor fi lipsiți și de bunuri materiale în lumea aceasta și lipsiți de speranța recompensei în lumea de dincolo : „ sunt călugării, inutili statului? Chiar și după rațiunea de stat, ei sunt cei mai utili oameni, chiar dacă Dumnezeu nu ar exista[2]”. Acestă frază nu aparține lui Machiavelli, ci unuia dintre dușmanii săi declarați, un călugăr, care explică că fără predică, fără educație și cuvânt oamenii săraci s-ar revolta împotriva bunurilor nobilor venețieni.
Diferență între Machiavelli și Campanella constă în faptul că primul face din religie un instrument al politicului, în timp ce cel-de-al doilea este un profet al unei noi lumi în care religiosul și politicul converg.
Campanella, ca și restul milenariștilor, suferă de boala anticipației, încercând să grăbească instaurarea Împărăției lui Dumnezeu pe Pământ.
Note
[1] Smaranda Bratu Elian, Cronologia la Cetatea Soarelui, Humanitas, Bucuresti, p.43
[2] Tomasso Campanella, Antiveneti, ed 1944, citată în Germana Ernst, Tommaso Campanella The Book and the Body of Nature, Springer,2010, p.140
Let's talk about books 