Kant și etica kantiană

Răzvan Ioan

(Allen Wood, Kantian Ethics, New York: Cambridge University Press, 2007)

Oare câți cititori ai lui Kant n-au fost descurajați de aparenta rigiditate moralistă a scrierilor sale? De prezentarea gândirii filosofului prusac ca fiind dominată de o moralitate austeră, ascetică, în care o acțiune este valoroasă din punct de vedere etic doar dacă se opune înclinațiilor noastre? Aceasta înțelegere a gândirii etice kantiene are rădăcini vechi, și rămâne de multe ori dominantă atât in universități cât și în imaginea pe care o au mulți oameni interesați de filosofie, dar nu neapărat specialiști.

Acest mod de gândire este, fără îndoială, susținut si încurajat de tendința de a ne concentra, în studiul lui Kant, asupra primei sale carti dedicate moralei, Întemeierea metafizicii moralei (Die Grundlegung zur Metaphysik der Sitten) din 1785. Încă din primele pagini, Kant pare a formula o opoziție clară intre natură și libertate: între inclinațiile, pasiunile și dorințele noastre, pe de o parte, și singurul lucru ce este bun în sine, și anume o voință bună întemeiată pe înțelegerea a priori a ce înseamnă datorie, pe de alta parte. In mod stăruitor, comentariile dedicate moralei kantiene studiază aceste pagini, incluzând și referiri la Critica rațiunii practice (Kritik der praktischen Vernunft – 1788). Mult mai rar, aflăm ce conține ultima sa carte despre morală: Metafizica moralei (Metaphysik der Sitten), 1797. Din fericire, această lipsă începe să fie corectată în studii recente. În acest context, putem înțelege scrierea cărtii Etica kantiană (Kantian Ethics, 2007) de către Allen Wood, unul dintre cei mai importanți specialiști în filosofie germană, și mai ales în etică, din mediul academic englez.

Cartea este o polemică impotriva celor care caricaturizează gândirea kantiană. Prin conformism și adeziune la o imagine tradiționalistă a „căpcăunului moralist prusac” (moralistic Prussian ogre; Wood 2007, p. xii), aceștia pierd, după parerea lui Wood, atât o înțelegere istorica riguroasă a gândirii etice așa cum o găsim la Kant, cât şi posibilitatea de a vedea importanța acesteia pentru felul în care gândim filosofia moralei astăzi. Wood se poziționează in contra tradiției analitice de inspirație rawlsiană si a felului acesteia de a-l citi pe Kant. In același timp, precizia istorică nu este singurul, sau, mai exact, nu este principalul scop al cărţii. O lectură atentă, care evită iluziile şi prejudecățile la modă, ne permite să înţelegem mai bine principiile eticii lui Kant, in dorința de a dezvolta o teorie etică kantiană cat mai riguroasă. Daca aceasta înseamnă că uneori trebuie să-l contrazicem pe Kant, sau să arătam că inferențele sale nu sunt credibile, atunci acesta este prețul pe care Wood este dispus să îl plătească. Din fericire, Kant se dovedește un gânditor care poate fi de cele mai multe ori apărat prin simpla clarificare a ceea ce scrie.

În cadrul acestui demers, Wood tratează nu doar tendințe recente în gândirea morală, ci și evenimente politice contemporane. Pe de o parte, problematizează (de exemplu in capitolul 5) relevanța și valoarea intuițiilor noastre morale (moralitatea „bunului simț”  – „common sense”) pornind de la opera lui Henry Sidgwick şi a sa Methods of Ethics. Pe de altă parte, cartea este scrisă între anii 2004 și 2006 in SUA, şi Wood nu evită să aducă în discuție exemple din această perioadă pentru a ilustra ceea ce el numește „aroganţa, mincuna şi încălcările oribile ale dreptății” (arrogance, lying, and egregious violations of right; p. xiii).

Cartea lui Wood are două părţi. Avem, în primele 7 capitole, abordarea unor teme tradiționale in orice analiză a filosofiei morale kantiene, cum ar fi rațiunea, legea morala, autonomia sau libertatea. Aici cititorul poate găsi argumente contra unor tradiții bine inrădăcinate în ceea ce priveste modul în care îl citim pe Kant. De exemplu, ideea că acțiunile morale sunt incompatibile cu orice fel de dorință, sau înclinație. În capitolele 4 şi 5 putem vedea cum relația dintre diferitele formulări ale imperativului categoric nu ar trebui înțeleasă ca una de echivalență. Ele constituie o „progresie”, și formulările imperativului categoric devin expresii din ce în ce mai folositoare și mai adecvate ale acestui principiu moral. În partea a doua, capitolele 8-15, găsim tratate noțiuni pe care Kant le discută in scrierile sale târzii: virtute, pedeapsă, sau dreptate socială. Aici observăm cel mai bine diferențele dintre ce spune Kant si ce ar fi trebuit sa spună, diferențe semnalate si argumentate lucid si convingător de Wood.

Ii las cititorului plăcerea de a descoperi virtuozitatea exegetică cu care Wood analizează aceste teme esențiale si ne arată de ce ar trebui să ne intereseze Kant astăzi. In cele ce urmează, vreau sa fac referire doar la o astfel de tema, in speranța că va fi suficientă pentru a convinge la parcurgerea acestei cărţi.

În capitolul 11, despre dreptate socială (Social Justice), Wood arată limitele lecturii libertariene. Este adevărat că țelul statului pentru Kant nu este fericirea sau bunăstarea cetățenilor, ci garanția libertății. Cei trei piloni ai gândirii politice kantiene sunt libertatea, independența şi egalitatea civică, dar această egalitate nu se referea la proprietate ci la demnitate umană. Servitutea involuntară trebuie eliminată, dar asta nu implică redistribuirea proprietății si resurselor. Totuși, observa Wood, redistribuirea poate să aibă şi alte baze, nu doar fericirea şi bunăstarea cetățenilor. Taxarea celor bogați şi sprijinirea celor săraci este, poate, necesară pentru supraviețuirea şi stabilitatea statului, scopuri formulate în mod explicit de Kant. Mai mult, dreptul la proprietate trebuie garantat, conform lui Kant, de voința generală. Aceasta presupune că toți cetățenii trebuie să fie de acord. Criteriul ne poate duce cu gândul la necesitatea redistribuirii în favoarea săracilor, dar, de fapt, rezultatele pot fi mult mai complexe:

If this is the true foundation in right for the taxation of the rich to provide for the basic needs of the poor, then it implies that legislators for a commonwealth have a great deal of latitude regarding laws governing economic regulation and redistribution. It also implies that Kant’s argument for taxing the wealthy to provide for the poor does not have the status of asserting a basic rightful claim on the part of the poor to such support. Rather, it is merely a legitimate rationale that the legislative power might have for instituting taxation of the rich for that purpose. In the Kantian state, the legislative body might also rightfully choose to provide no support for the poor (in that sense, Kant’s theory – as I read it – could at least be made consistent with libertarian policies). Alternatively, Kant’s theory equally allows that the legislature might justly tax the wealthy quite heavily to benefit the poor far beyond what is needed for the satisfaction of their basic physical needs. The legislature might even without injustice do as U.S. legislation currently does and tax the poor for the benefit of the wealthy, or it might engage in various other forms of economic redistribution. It would be constrained only by the general criterion of justice: the regulative idea of the original contract. (Wood 2007, p. 198)

Opinia lui Wood este că trebuie să mergem dincolo de ce ne spune Kant, mai ales în textele publicate. În diverse note, sau în cursurile consemnate de studenți, întâlnim ideea că viaţa  liberă, adică cea în care oamenii nu sunt vulnerabili şi nu ar putea fi exploataţi, trebuie protejată de către stat. Aici nu este vorba de asistență socială pe un model paternalist, si cu siguranță nu ar fi umilitoare pentru cei care beneficiază de ea:

To represent them as a degrading form of charity would be natural only to the sort of mindset that might consider it demeaning to you if the police protected you from being assaulted by muggers on the street instead of leaving you to fight it out with them. (Wood 2007, p. 200)

Este datoria statului să remedieze „nedreptatea generală”, precum și inegalitatea de avere, atunci când atinge niveluri îngrijorătoare ce împiedică exercitarea libertății individuale. În cuvintele lui Wood:

If, therefore, there is an inconsistency in Kant’s views, it is not introduced by his provision for taxing the wealthy to satisfy the basic needs of the poor but rather by his failure to require that the state do more than this. (Wood 2007, p. 200)

În concluzie, cartea lui Wood este de neprețuit atât pentru cei interesați de o înțelegere mai bună a gândirii kantiene in contextul său istoric și filosofic, și de clarificarea conceptelor cu care operează filosoful german, cât și pentru cei ce vor sa găsească aici resurse pentru a înţelege probleme actuale.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s