Importanța proiectului lui Pierre Duhem într-o lume a interpretărilor multiple

Daian Bica

(Pierre Duhem, ,,The Aim and Structure of Physical Theory” (trad. de Philip P. Wiener), ed. Princeton University Press, Princeton, New Jersey, 1982, 385 p.)

Lucrarea ,,The Aim and Structure of Physical Theory” a fost, pe rând, o biblie a pozitivismului logic, un antidot contra argumentului inferenței la cea mai bună explicație, o sursă de inspirație a instrumentalismului, și, mai nou, un soi de locus classicus a structuralismului contemporan. Proiectul lui Duhem a fost interpretat în multiple grile care, dacă ar fi acceptate toate concomitent, s-ar ajunge la contradicții logice. Aceste interpretări au apărut în cadrul unor mode filosofice care s-au succedat de-a lungul a unui secol: de la epoca  pozitivismului logic la empirismul constructiv și structuralismul worallian din perioada post-pozitivistă.

Ce mai rămâne din lucrarea lui Duhem? Mai poate fi recuperat ceva? Mai spune textul ceva pentru atitudinile noastre specializate, ceva ce să nu fi fost spus de toți acești pozitiviști, instrumentaliști sau structuraliști? Această recenzie va fi o pledoarie în favoarea unui perspectivism cu privire la cum ar trebui înțeles textul lui Duhem. Fiecare dintre interpretările identificate oferă dimensiuni interesante de discuție, prezente în textul duhemian, dar fiecare dintre ele ratează, de fapt, complexitatea acestui proiect. Complexitatea rezidă tocmai în capacitatea de a se sustrage unor interpretări și categorii filosofice. Importanța textului lui Duhem constă tocmai în faptul că toate aceste perspective care s-au succedat în filosofia analitică științei au simțit nevoia să se racordeze la filosofia duhemiană, iar acest text a fost în permanență o sursă de inspirație.

duhemPierre Duhem (1861-1916) a fost un cunoscut fizician francez cu contribuții în termodinamică, un filosof și istoric al științei. În fizică el a susținut o poziție potrivit căreia termodinamica este fundația teoriei fizice, la principiile căreia pot fi reduse chimia și biologia, dar și toate celelalte ramuri ale fizicii. Toate aceste complexe disciplinare ar fi, conform lui Duhem, derivabile din primele principii ale termodinamicii.[1] Această poziție capătă expresie în cadrul proiectului său din ,,The Aim and Structure of Physical Theory” prin conceptul de teorie fizică, potrivit căruia principiile fizicii sunt propozițiile simbolice cele mai generale, mai simple și mai puternice din punct de vedere explicativ la care sunt reductibile propozițiile chimiei și biologiei. Ca istoric al științei el este cunoscut în principal pentru ideea că există o continuitate între știința medievală și știința modernă. Toate aceste preocupări multiple fac din figura lui Duhem o personalitatate multilaterală a epocii sale.

Proiectul duhemian poate fi cel mai bine înțeles prin tensiunea prezentă în text dintre dintre teoria fizică și metafizică. Prin conceptul de metafizică Duhem are în vedere definiția aristotelică, adică studiul principiilor și cauzelor cele mai generale care guvernează lumea fizică.[2] Exemplele propuse de Duhem indică în mod clar această filieră aristotelică.[3] Duhem propune un proiect de eliminare a metafizicii opunându-se tradiției moderne și pre-moderne care așează fizica în continuitatea metafizicii. Prin această critică Duhem are în vedere următoarea teză:

(i) Fizica este o parte a metafizicii. Prin urmare, știința explică realitatea fenomenelor fizice.[4]

Duhem respinge teza (i). Proiectul său poate fi privit ca o încercare de a distinge între structurile teoriei fizice și explicațiile metafizice, adică explicații care postulează realități ascunse, care stau în spatele fenomenului și care ar reprezenta ,,natura” acestuia.  Duhem definește explicația drept ,,dezbrăcarea realității de aparențele care o acoperă ca un văl”[5]. Metafora ,,dezbrăcării realității” ar corespunde ideii de postulare. Interesant de remacat în acest caz este natura acestui mecanism. Explicația funcționează prin intermediul postulării. A explica un fenomen înseamnă a postula realitatea unei cauze care ar produce fenomenul respectiv. Explicația ar însemna apelul la principii metafizice pentru a înțelege un fenomen fizic. Prin urmare, conceptul de explicație are un import metafizic.  Exemplele de explicații metafizice pe care Duhem le are în vedere sunt: atomismul, dispoziționalism aristotelic, cartezianismul.[6] Dacă teoria fizică ar încerca să explice realitatea fenonenelor, atunci fizica ar fi o parte a metafizicii. Însă fizica nu se ocupă cu explicații metafizice, ci ea oferă reprezentări simbolice fenomenelor fizice prin intermediul teoriilor abstracte pe care le propune.

Pe baza acestei criticii Duhem prezintă două perspective alternative asupra scopului teoriei fizice:

(ii) Teoria fizică are ca scop explicarea unui grup de legi experimentale;[7]

(iii)  Teoria fizică e o structură abstractă care are rolul de a clasifica și de a reprezenta simbolic un grup de legi experimentale fără pretenția de a oferi o explicație (metafizică) acestora.[8]

Duhem respinge teza (ii) deoarce ea este angajată metafizic, și deci este o expresie a tezei (i). Explicațiile metafizice sunt parazitare în raport cu reprezentările teoriilor abstracte. Această critică duce la susținerea tezei (iii). Dacă nu se realizează acest lucru, atunci teoriile fizice vor fi reductibile în ultimă instanță la metafizica pe care o favorizează (dispoziționalism, cartezianism, atomism). Prin urmare, trebuie evitată asocierea fizicii cu metafizica. Potrivit lui Duhem, teoria fizică trebuie privită ca un sistem de propoziții simbolice, organizate silogistic, derivabile dintr-un număr cât mai mic de de legi generale. Propozițiile simbolice care constituie  teoriile fizice pot proveni inițial din legi experimentale, însă doar prin integrarea lor în sistem se constituie teoriile fizicii. Iar teoria fizică are ca ideal principal reducerea șirurilor de propoziții simbolice care alcătuiesc teoriile fizice la o mulțime ordonată cât mai economic constituită.[9] Acest ideal este definit de Duhem drept ,,economie intelectuală”.[10] Cu alte cuvinte, teoria fizică trebuie să reducă pluralitatea de legi experimentale pe care le dobândește la un șir cât mai simplu și cât mai ordonat de propoziții. Acest ideal poate fi pus în legătură cu poziția fundațională a lui Duhem privitoare la termodinamică.

Grupul de propoziții simbolice trebuie să fie clasificat într-o ordine logică. Clasificarea este dependentă de reducțiile pe care fizicianul le operează la nivelul teoriei fizice. Odată cu progresul cunoașterii științifice, clasificările fizice propuse vor reflecta ordinea ontologică între lucruri. Duhem introduce conceptul de ,,clasificare naturală” prin care este clarificată ideea unor relații ontologice între lucruri pe care structura teoretică le reprezintă. Relațiile simbolice din cadrul structurii teoretice vor reflecta relațiile dintre lucruri. În consecință, ,,teoria tinde să fie o clasificare naturală”. Dacă relațiile simbolice vor reflecta relațiile existente între lucruri, atunci clasificarea artificială impusă de structura teoretică va deveni una naturală.[11] Totuși, clasificarea naturală este mai mult o chestiune de convingere decât una ce ar ține de realitatea activității fizicianului. Metodele de investigație ale fizicianului nu îi permit acestuia să își dea seama când clasificările cu care operează corespund unei clasificări naturale.[12] Fizicianul nu are certitudinea că teoria fizică chiar este o astfel de clasificare. Dacă teoria fizică ar fi o clasificare naturală, atunci Duhem ar aserta tezele (i) și (ii). El are o atitudine sceptică față de realitatea clasificărilor naturale, și deci le transformă într-un ideal regulativ al omului de știință.

În același timp, însă Duhem definește teoria fizică ca fiind o reprezentare a relaților dintre lucruri. El rafinează ulterior teză afirmând că este vorba despre relații între calități și cantități. Cantitatea și calitatea sunt obiectele ireductibile ale demersului științific. Prin conceptul de reprezentare el nu are în vedere nimic de tipul explicației metafizice. Duhem se referă în principal la propozițiile simbolice din teoriile științifice care redau în mod aproximativ și provizoriu realitatea fenomenelor pe care le investighează. În consecință, teoria fizică înțeleasă ca reprezentare este o expresie a celei de-a treia teze. Această înțelegere a teoriei fizice respinge teza (iii) deoarece scopul acestei teorii este construirea de teorii simbolice.[13]

Nu pretind că reconstrucția pe care am oferit-o este exhaustivă. Rolul ei este unul pur instrumental pentru mizele recenziei. Ea constituie o hartă conceptuală generală a textului pe care o voi folosi pentru a ghida cititorii în noianul de interpretări despre care vorbeam la început. Întregul demers este pus în slujba ideii că importanța textului duhemian stă într-o complexitate de perspectivă, complexitate despre care niciuna dintre interpretările propuse nu poate da seama pe de-a-ntregul. Voi argumenta acest lucru prin expunerea a două interpretări distincte.

Prima interpretare este cea oferită de Cartwright în How the Laws of Physics Lie (1983). Voi denumi această interpretare drept abordarea instrumentalistă. Potrivit acesteia, Duhem afirmă că teoria fizică este o schemă concepuală prin care savantul organizează diferitele fenomene într-un cadru matematic unitar.[14] Teoria fizică pretinde legi științifice cât mai generale, mai simple și mai puternice din punct de vedere explicativ. Teoria fizică permite realizarea de predicții despre fenomenele în cauză fără a afirma ceva despre realitatea entităților care produc acele fenomene. Teoria fizică nu descrie lumea. Puterea explicativă a teoriilor fizice nu implică adevărul lor.[15] Teoria fizică este un instrument prin care este explicată lumea fizică.[16]  Dar această teorie fizică nu descrie realitatea subiacentă a acestor fenomene. Ea este agnostică cu privire la o astfel de realitate.

Această interpretare pare la prima vedere consistentă cu reconstrucția de mai sus. Duhem pare să vorbească despre toate lucrurile pe care Cartwright ii le atribuie. Interpretarea de mai sus însă ignoră teza conform căreia teoria fizică reprezintă relațiile dintre lucruri. Ce natură au aceste relații?  Duhem răspunde acestei posibile întrebări prin ideea că propozițiile fizicii au o natură simbolică deoarece ele sunt exprimate prin limbajul matematicii. Relațiile dintre lucruri constituie raporturi matematice între categori și calități. Această doctrină afirmă că teoria fizică, pe lângă rolul pe care il atribuie Cartwright, are menirea de a reprezenta aceste raporturi care se obțin între lucruri. Această teză nu se află în conflict cu teza (iii). Interpretarea lui Cartwright nu dă seama de problema reprezentării simbolice în maniera reconstruită de mine. Ea ar reduce această problemă la abordarea de mai sus.[17]

Cea de-a doua interpretare exploatează conceptul de reprezentare simbolică. Abordarea din urmă este discutată de Stathis Psillos, abordare pe care o voi boteza drept interpretarea structuralistă.[18] Psillos leagă ideea de reprezentare simbolică de conceptul de clasificare naturală. Reprezentările relațiilor dintre lucruri sunt obiectul clasificării naturale.[19] Reprezentarea simbolică a unor relații de această natură ar constitui scopul teoriei fizice. Dar această reprezentare nu înseamnă descrierea realității metafizice a fenomenului pentru că altfel ar fi reintrodusă teza (ii). Reprezentarea este una de natură structurală. Ea presupune descrierea realității relației în termeni de structuri matematice. Consider că introducerea ideii de relație l-ar constrânge pe Duhem să accepte o serie de teze metafizice pe care le evită. Ori tocmai acest lucru Duhem nu îl admite. Deși această interpretare încearcă să clarifice o problemă interesantă, prezentă în proiectul duhemian, cred că pretențiile interpretării structuraliste sunt prea tari. Abordarea structuralistă îi oferă conceptului de clasificare naturală un sens mult prea încărcat din punct de vedere metafizic (existența relațiilor între lucruri). Duhem are în vedere un mai sens mai degrabă un sens epistemologic prin care clasificarea naturală devine un ideal regulativ al teoriei fizice.

Dacă abordarea instrumentalistă părea să facă dreptate textuală perspectivei privitoare la legile științifice, ea eșuează să explice conceptul de reprezentare simbolică ca reprezentare a relațiilor dintre lucruri. Dacă abordarea structuralistă valorifică mai bine problema relațiilor între lucruri, ea forțezază înțelesul acestui concept înzestrând noțiunea de clasificare naturală cu un sens pe care nu mi se pare că îl are. Cred că prima morală a acestei situații este acea că ambele interpretări valorifică cu succes o parte din argumentele prezentate de Duhem. Prima interpretare discută natura teoriei fizice, înțeleasă ca schemă prin care sunt organizate experiențele. Cea de-a doua interpretare clarifică conceptul de relație între lucruri arătând care este rolul acestuia în economia perspectivei duhemiene. Însă ele nu pot fi adevărate în mod simultan. Interpretările oferite relevă câteva dintre mizele proiectului lui Duhem, dar ele eșuează să ofere o perspectivă de ansamblu asupra acestuia.

Cealaltă morală a poveștii este acea că proiectul lui Duhem se sustrage interpretărilor existente. Interpetările prezentate par să rateze ceva important din textul lui Duhem. Ne constrânge această situație să adoptăm o poziție sceptică cu privire la posibiliatea interpretării acestui text? Cred că un răspuns de această factură ar fi mult prea pripit. Pe de altă parte, putem accepta prima morală a situației, care ne propune să ne reducem pretențiile. Dacă acceptăm prima morală, atunci putem accepta cu ușurință că proiectul lui Duhem se sustrage unor interpretări unice. Acceptarea acestei teze ne conduce spre perspectiva că textul lui Duhem nu este reductibil la o singură interpretare. Prin urmare, complexitatea demersului lui Duhem nu este epuizabilă prin apelul la interpretările oferite.

Toată această discuție îi indică cititorului un lucru indubitabil. Importanța proiectului duhemian este confirmată de rezistența acestui demers în fața oricărei interpretări. Am arătat că această rezistență în fața interpretărilor a căpătat diverse forme. Se poate spune că textul lui Duhem a traversat întreaga istorie intelectuală a filosofiei științei, fără ca această istorie să-l ,,răpună” printr-o interpretare univocă.

Bibliografie

  •  Aristotel, Metaphysics (trad. W.D.Ross)
  • Ariew, Roger ,,Pierre Duhem” pe Stanford Encyclopedia of Philosophy
  • Duhem, Pierre, The Aim and Structure of Physical Theory (trad. de Philip P. Wiener), ed. Princeton University Press, Princeton, New Jersey, 1982
  • Cartwright, Nancy, How the Laws of Physcis Lie , ed. Oxford University Press, New York 1983
  • Psillos, Stathis, ,,How science tracks truth”, ed. Routledge University Press, 1999
  • Worrall, John, ,,Structural Realism: The best of both worlds” în Dialectica, vol.43, nr.1-2, p.99-124, 1989

Note:

[1] Roger Ariew, ,,Pierre Duhem” pe Stanford Encyclopedia of Philosophy

[2] Aristotel, Cartea Alpha din ,,Metaphysics”(trad. W.D.Ross), p.2

[3] În acest caz mă refer la definițiile categoriilor din capitolul ,,Cantitate și calitate”. Duhem urmează tradiția aristotelică atunci când definește cantitatea drept ,,ceea ce are părți externe unul față de celălalt” (ibid., p.111) iar calitatea ca ,,fiecare atribut care nu este cantitate este calitate” (ibid, p.111). Calitatea nu are părți externe.

[4] Pierre Duhem, ,,The Aim and Structure of Physical Theory” (trad. de Philip P. Wiener), ed. Princeton University Press, Princeton, New Jersey, 1982, p. 9-10

[5] Pierre Duhem,ibid, p.7

[6] Conceptul de dispoziționalism nu este folosit direct de către Duhem, dar acesta discută concepția conform căreia legile naturale ar reprezenta puterea obiectelor de a se comporta într-un anumit fel. Am folosit conceptul de dispoziționalism pentru a denumi această doctrină.

[7] ibid., p.7

[8] ibid., p.7

[9] ibid., p.19

[10] ibid., p.21

[11] ibid., p. 27-28

[12] ibid., p.28

[13] ibid., p.70-75

[14] Cartwright, Nancy, ,,How the Laws of Physcis Lie” , ed. Oxford University Press, New York 1983, p.77

[15] Amintesc în treacăt că acest tip de argument este cunoscut în literatura de specialitate drept ,,argumentul inferenței la cea mai bună explicație”.

[16] Termenul de instrumentalism este folosit explicit de Cartwright în capitolul patru, ,,Realitatea cauzelor într-o lume a legilor instrumentale” din op.cit, p. 74-87

[17] Folosesc  condițional optativul din precauție deoarece Cartwright nu vorbește despre problema duhemiaină a reprezentării simbolice.

[18] Psillos, Stathis, ,,How science tracks truth’’, ed. Routledge University Press, 1999, p.34-35

[19] Psillos îi atribuie această abordare lui John Worall propusă în lucrarea ,,Structural Realism: The best of both worlds” în Dialectica, vol.43, nr.1-2, p.99-124, 1989

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s