Magic as a historiographic category

Dana Jalobeanu

What is Renaissance magic? What connects the seemingly very different enterprises of Marsilio Ficino (De vita libri tres), Cornelius Agrippa, Giordano Bruno (De vinculis), Giovan Battista della Porta (Magia naturalis) and Francis Bacon? In what sense their projects of a natural magic are about the same thing?

One proposal to answer this question was formulated more than 30 years ago by Ioan Petru Culianu’s book, Eros and Magic in the Renaissance. A book widely read but also very much contested by the experts. A book that still makes a very good reading today. Culianu’s proposal is to treat magic as a historiographic category. And to define it as a science of manipulating the contents of the imaginary. Or a set of sciences, since Culianu talks rather about a cluster of Renaissance sciences of the imaginary which contains not only natural (and demonic) magic, but also sciences such as the art of memory, divination, astrology etc.

What are the advantages and disadvantages of re-reading Renaissance authors with the help of this historiographic category? And in what way is Culianu’s “magic” useful to the historian of science (or the intellectual historian) today?

Join us on Friday, 31 of July, 8 pm (Bucharest time). On zoom and live on the youtube channel Cafeneaua filosofica. For the zoom link email me:

Below a trailer – as a teaser for Friday.

Ioan Petru Culianu, historiography, and the lost dimension of magic

Doina Cristina Rusu

The status of magic in the history of philosophy and science is still unclear. For some historians, magic pertains to a different worldview, a premodern one, and it is in opposition with modern science, a worldview still prevalent today. Other historians see not only a continuity between magic and science, but found the very roots of the scientific method in the magical manipulation of nature. For the former, the study of magic can be at most a curiosity, a source of entertainment, but in no way a serious endeavour. For the latter, modern science cannot be understood without first understanding the magical beliefs and theories.

Where shall we place Ioan Petru Culianu, who wrote a series of books on magic, Renaissance science, Ficino, etc.? My suggestion is that for Culianu we should create a third category. Together with the first group, he sees the Renaissance worldview in opposition with the modern one. Together with the latter, he considers that the study magic is a valuable approach, since for him every worldview is of equal value. Differently put, while most historians tend to accentuate the continuity between magic and science in order prove the value of magic, Culianu emphasises what has been lost during the Reformation and Counterreformation. And this is the phantasmagorical aspect of magic. He defines magic as “a science of the imaginary, which it explores through its own method and seeks to manipulate at will” and “a means of control over the individual and the masses based on deep knowledge of personal and collective erotic impulses.” (Eros and Magic, p. xviii)

What Culianu takes to be the most important aspect of magic is the capacity of the magicians to create images that have the power to bond the imagination of the viewer. The Renaissance universe is a bundle of forces, of sympathies and antipathies, appetites, and desires. These appetites are activated by the right images and since imagination prevails over reason, the receiver will act in such a way as to satisfy the desire. Over the seventeenth century such a view of human nature was denied, and magic condemned. In assessing Culianu’s view, two questions immediately come to mind:

(1) what are the advantages of following Culianu in analysing those aspects of magic that were not included in modern science?

(2) If the magical imagination has been censured, what happened to the human nature? Are we more difficult or easier to manipulate now by images, symbols, icons, and any kind of representations in general?



Ioan P. Couliano, Eros and Magic in the Renaissance. Chicago: Chicago University Press, 1984.

Ioan P. Culianu, Iocare serio. Știință și artă în gândirea Renașterii. București: Polirom, 2003.






Incomparabilul Culianu

Vineri, 22 mai, la cafeneaua filosofică online discutăm despre Ioan Petru Culianu. Despre cărțile lui, despre viața lui, dar și despre moartea lui de la care se împlinesc, iată, 19 ani. Despre proiectul unei istorii a gândirii care să fie, în același timp, metodă de cunoaștere.

Dana Jalobeanu în dialog cu Horia Roman Patapievici. Pe zoom și în direct pe canalul nostru de youtube.

Găsiți aici și un mic trailer al emisiunii; și aici o punere în context a cum se poate citi Eros și magie în Renaștere.

Magie, operații fantasmatice și tot ceea ce am pierdut când am câșitgat modernitatea: Eros și magie în Renaștere după 35 de ani

Dana Jalobeanu

Ioan Petru Culianu, Eros et magie a la Renaissance.1484, Flammarion, Paris, 1987 (Ioan Petru Culianu, Eros și magie în Renaștere. 1484, Nemira, București, 1994)

Acum 35 de ani apărea la Paris o carte remarcabilă: în același timp sofisticată și ușor de citit, scrisă cu ritm, entuziasm și umor (și, poate, cu o ușoară paradă de erudiție). Devenită destul de curând best-seller, tradusă în câteva limbi europene, citită și citată, cartea lui Ioan Petru Culianu a stârnit, în același timp, aprecierea publicului larg și suspiciunea specialiștilor. Cel puțin a specialiștilor în Renaștere. În 1990, la 3 ani după traducerea și publicarea în engleză (la University of Chicago Press) Eros and magic in the Renaissance a fost subiectul unei recenzii devastatoare scrise de unul dintre marii istorici ai secolului al XVII-lea, Charles Webster. Ce nu i-a plăcut lui Webster la cartea lui Culianu? Lipsa unei delimitări specializate și strict istorice a perioadei tratate, amestecul de perspective al explicației care trece de la istoria religiilor la istoria ideilor și istoria Renașterii, narativul „non-linear” care sare de la magia ficiniană la manipularea maselor în scrierile lui Giordano Bruno, de la psihologia maselor la puritanism, și înapoi, la magia abatelui Trithemius, la tezele lui Pico etc. Continue reading Magie, operații fantasmatice și tot ceea ce am pierdut când am câșitgat modernitatea: Eros și magie în Renaștere după 35 de ani