Hamburg este orașul în care toată lumea aleargă. În patru luni au fost patru maratoane și un „iron man” – parcă în fiecare week-end străzile se închid pentru o competiție de alergare sau pentru alta.
Stau într-un cartier rezidențial „verde”. Hotelul Universității este pe o stradă cu vile superbe, printre alte străzi cu vile superbe. Vecinii mei aleargă. Oricât de dimineață m-aș trezi, dacă mă uit pe geam, văd pe cineva echipat de alergare, în drum spre lac. Malul lacului și parcul sunt luate cu asalt în week-end; și nu pare să existe o vârstă limită. Unii aleargă cu copiii de 9-10 ani; alții aleargă împingând cărucioare.
Eu sunt mai degrabă o fostă alergătoare; circul pe banda pentru începători și viteză redusă. Într-o dimineața am fost foarte entuziasmată că am reușit să depășesc și eu o alergătoare de performanță (după pas și echipament). Când m-am uitat mai bine la ea, am văzut că era cineva la vârsta a treia spre a patra, într-o formă extraordinară.
E ceea ce te frapează aici, de câte ori te uți în jur. Oameni antrenați, în formă bună indiferent de vârstă. Pensionari care aleargă sau se plimbă în pas săltat, cu sau fără bețele aferente. Familii întregi care își încep sâmbăta sau duminica cu o tură de alergare, urmată de o plimbare cu bărcile pe lac, sau de lungi ture de bicicletă.
Și unii – mulți – dintre ei concurează la maraton. Azi, concurenții purtau numere între 1 și 10.000 (am văzut numărul 9878).
Let's talk about books 