O femeie tânără de o frumusețe tulburătoare a cărei carnație de un roz de Carrara e în contrast cu mantila neagră îmbrăcată peste o camizolă albă, de mătase, pasămite. Are ochi pătrunzători, îndreptați către stânga privitorului, cumva neașteptat pentru portretele lui Goya (National Gallery mai are și un portret al lui Wellington care te privește direct în ochi, ca toate celelalte portrete ale pictorului). Cocul impunător este acoperit parțial cu un voal. Mâinile sunt în poziție akimbo (puse în șolduri, cu coatele în exterior), ca o dansatoare de flamenco gata de acțiune. Este îmbrăcată ca o maja, adică popular, însă la acea vreme era un obicei ca nobilii să adopte obiceiuri și vestimentație populară. Cu mantia neagră brodată suntem obișnuiți deja, nu numai pentru că o poartă „las majas” prin tablourile de epocă (inclusiv ale lui Goya) ci și pentru că, în câteva dintre portretele ducesei de Alba semnate de Goya, iubita secretă (și nu prea) a pictorului poartă o costumație identică.
Month: May 2022
Un destin fracturat, în reanimare
Despre Lucian Blaga am fi tentați să credem că s-au spus multe – bune și proaste. Astfel, mentalitatea culturală românească este prinsă între ciocan și nicovală: fie vorbim de Blaga – simpaticul și visătorul poet transilvănean, fie vorbim despre un Blaga „sub vremi”, cochetând cu extremele, dreaptă sau stângă, sau chiar – oroare – denigrând națiunea. Toate acestea dacă, bineînțeles, nu suntem impasibili, căci metoda regimului comunist (sau a oricărui alt regim totalitar) de a-și îndesa sub covor elitele neflexibile nu întârzie a influența până astăzi predarea acestora din urmă în școli, creând – implicit – în rândul oamenilor trecuți prin epava sistemului educațional românesc, o amintire ștearsă a valorilor naționale.


