Vă semnalez că am ajuns la o răscruce: presa culturală ne invită să reflectăm asupra locului și rolului universității în societatea contemporană românească. V-aș invita să facem un exercițiu de imaginație și să privim această invitație într-o perspectivă istorică. Oare în ce perioadă a lungii istorii a universităților europene ar fi fost ea posibilă? Sigur nu în modernitatea timpurie; nici în secolul iluminismului; nici măcar în marele secol al XIX-lea. În toate aceste perioade există epoci de înflorire și epoci de criză a universității; în toate aceste epoci se discută despre rolul și locul universității în societate. Însă disputele se poartă în cercuri închise; în marile societăți savante, în cluburi, în publicații cu circuit restrâns. Între universitari. Secolul nostru e diferit. Universitatea pare să fie o instituție de interes general. În fond, contribuim fiecare cu bani din buzunar la bugetul din care statul susține universitățile. Care, ni se spune, sunt o parte a sistemului de învățământ. Și încă o parte care nu funcționează prea bine căci iată, așa cum știți, a fost știre de presă că universitățile românești au căzut în topurile internaționale, că nu avem nici o universitate românească între primele 1000 de universități ale lumii. Se pare că acesta este un fapt care ne doare și ne îngrijorează suficient cât să discutăm deschis despre el. De ce este așa? Cum s-a ajuns aici? E ceva greșit în felul în care este organizat sistemul universitar din România? Ce se poate face să ieșim de pe panta descendentă? Se mai poate face ceva?