Cafeneaua filozofică de vineri seara. Prietena noastră filozofia: cum mai facem filozofie astăzi?

O întâlnire cu Gabriel Liiceanu și Dana Jalobeanu, moderată de Grigore Vida, despre tipuri de filozofie (filozofie academică, filozofie pentru toată lumea), obiectul filozofiei, precum și despre posibilitatea popularizării filozofiei. Înregistrarea dezbaterii poate fi urmărită și aici.

Leviathanul și pompa de aer – ce ne poate spune istoria unei dispute din secolul al XVII-lea despre viața experimentală

Tudor Mărginean

(Steven Shapin, Simon Schaffer, Leviathan and the air-pump. Hobbes, Boyle and the Experimental Life, Princeton University Press, Princeton, 2011)

Leviathan and the air-pump. Hobbes, Boyle and the Experimental Life e o lucrare de filosofia și istoria științei care a lăsat amprente semnificative asupra modului în care se practică acum sociologia și istoria științei. Deși „turnura istorică“ în filosofia științei începuse mai devreme, în cercurile sociologilor și istoricilor științei încă se păstra convingerea că factorii externi și factorii interni demersului științific sunt categorii care trebuie riguros delimitate și tratate separat. Acest lucru apare evidențiat în introducerea la a doua ediție, din 2011 (prima apărând în 1985): “Puțini istorici sau sociologi respectabili ai științei iau în considerare acum relația dintre ceea ce cândva erau în mod curent  factori interni sau factori externi. (…) Și cu greu mai spune cineva că o istorie adecvată despre factori este vitală pentru a proteja instituția științei moderne de interferența politicii și cunoașterea științifică de deformare.”[1] Ceea ce au reușit să arate cei doi autori, într-un într-un mod convingător pentru mulți istorici ai științei, a fost că factorii sociali și politici nu pot fi riguros delimitați de practica științifică. Continue reading Leviathanul și pompa de aer – ce ne poate spune istoria unei dispute din secolul al XVII-lea despre viața experimentală

“Dacă îi poți pulveriza, există”: ce ne pot spune experimentele științifice despre existența entităților

Dan Bragagiu

(Ian Hacking, Representing and Intervening: Introductory Topics in the Philosophy of Natural Science Cambridge: Cambridge University Press, 1983)

Ian Hacking, unul din reprezentanții Școlii de la Stanford, se încadrează (alături de Nancy Cartwright, John Dupre, Patrick Suppes și Peter Galison) în contextul turnurii experimentale prin care trece filosofia științei la începuturile anilor ’80. Acest grup se remarcă în cadrul dezbaterilor din metafizica științei prin propunerea unor noi argumente în favoarea realismului științific, producând un val de noi reacții la pozițiile populare din acea vreme (în principal la, empirismul constructiv al lui Bas van Fraassen). În Representing and Intervening, obiectivul lui Hacking nu este doar acela de a oferi argumente pentru atitudinea realistă cu privire la teorii sau entități, ci în același timp de a realiza o distincție între modurile de raportare în practica științifică, anume între reprezentare (modul de raportare preponderent teoretic) și intervenție (modul experimenalist de raportare). Prin această distincție autorul reușeste să acopere o plajă de subiecte centrale pentru filosofia științei, oferind o lectură propedeutică temeinică în acest domeniu, precum și resurse bibliografice substanțiale. Continue reading “Dacă îi poți pulveriza, există”: ce ne pot spune experimentele științifice despre existența entităților

Importanța proiectului lui Pierre Duhem într-o lume a interpretărilor multiple

Daian Bica

(Pierre Duhem, ,,The Aim and Structure of Physical Theory” (trad. de Philip P. Wiener), ed. Princeton University Press, Princeton, New Jersey, 1982, 385 p.)

Lucrarea ,,The Aim and Structure of Physical Theory” a fost, pe rând, o biblie a pozitivismului logic, un antidot contra argumentului inferenței la cea mai bună explicație, o sursă de inspirație a instrumentalismului, și, mai nou, un soi de locus classicus a structuralismului contemporan. Proiectul lui Duhem a fost interpretat în multiple grile care, dacă ar fi acceptate toate concomitent, s-ar ajunge la contradicții logice. Aceste interpretări au apărut în cadrul unor mode filosofice care s-au succedat de-a lungul a unui secol: de la epoca  pozitivismului logic la empirismul constructiv și structuralismul worallian din perioada post-pozitivistă.

Ce mai rămâne din lucrarea lui Duhem? Mai poate fi recuperat ceva? Mai spune textul ceva pentru atitudinile noastre specializate, ceva ce să nu fi fost spus de toți acești pozitiviști, instrumentaliști sau structuraliști? Această recenzie va fi o pledoarie în favoarea unui perspectivism cu privire la cum ar trebui înțeles textul lui Duhem. Fiecare dintre interpretările identificate oferă dimensiuni interesante de discuție, prezente în textul duhemian, dar fiecare dintre ele ratează, de fapt, complexitatea acestui proiect. Complexitatea rezidă tocmai în capacitatea de a se sustrage unor interpretări și categorii filosofice. Importanța textului lui Duhem constă tocmai în faptul că toate aceste perspective care s-au succedat în filosofia analitică științei au simțit nevoia să se racordeze la filosofia duhemiană, iar acest text a fost în permanență o sursă de inspirație. Continue reading Importanța proiectului lui Pierre Duhem într-o lume a interpretărilor multiple

Frumusețea raționalului sau raționalul frumosului?

Adina Căpîlnean

(Judith Veronica Field, Kepler’s Geometrical Cosmology, London: Athlone, 1988)

Îmi amintesc cum a fost când am aflat prima oară că, înainte, se credea că Pământul se află în centrul universului, lucru care mi-a fost ușor de înțeles, adică, până la urmă, nu e greu să faci greșeala asta când te uiți la cer cu ochiul liber și eu nici constelațiile nu reușesc să le văd. Însă ce mi-a fost greu să înțeleg a fost cum de ne-a luat atât de mult timp să acceptăm asta ca fiind adevărat. Înțelegeam că înainte religia era mai importantă, dar nu puteam să mă uit la acest înainte decât prin niște ochelari ai căror lentile erau pătate de revoltă, aveau amprentele și culorile prezentului, ale înțelesurilor și viziunilor mele prezente.

Însă acum, citind Kepler’s Geometrical Cosmology, am văzut că teologia nu era folosită numai pentru a explica anumite „goluri” și nu era numai un punct de plecare; Kepler vedea universul ca pe o expresia a naturii a unui Dumnezeu creștin, geometru. Pentru el, credința reprezenta și o destinație, în sensul în care simțea că este de datoria lui să deslușească și să demonstreze armonia și perfecțiunea divină a lumii. Continue reading Frumusețea raționalului sau raționalul frumosului?

Străinii din Callipolis (5): Armonii și dizarmonii în muzica guvernării cetăţii

Iovan Drehe

cropped_image_of_pythagoras_from_raphael's_school_of_athens           Mnesarchus ar fi fost, după spusele unui anume Neanthes din Cyzic, în cartea sa Mythica, un negustor fenician, născut în Tir. În timpul unei penurii de grâne în cetatea Samos, Mnesarchus şi-ar fi îndreptat corăbiile către oraşul ionian şi, fiindcă a fost de mare ajutor în vremuri de restrişte, a fost răsplătit prin titlul de cetăţean. Acest negustor avea un fiu, pe care l-a dus împreună cu el în multe ţări străine, pe unde făcea negoţ, de la ţărmurile siriene natale, până în coloniile greceşti din sudul peninsulei italice. Revenind la un moment dat în Tir cu fiul său, l-a adus pe tânăr la şcoala învăţaţilor caldei, de unde a învăţat cu siguranţă multe lucruri minunate. Fiul se numea Pitagora. (Porfir, Viaţa lui Pitagora, 1-2).

Continue reading Străinii din Callipolis (5): Armonii și dizarmonii în muzica guvernării cetăţii

Cafeneaua filosofică: Ce a văzut Galileo? Despre telescop, hărți lunare și „privirea expertă” a filosofului naturii

O dezbatere vie despre Sidereus Nuncius / Anunțul stelar al lui Galilei, atingând problema empirismului, a relației dintre observație și teorie, a „privirii experte” a filosofului naturii, precum și a „prezentismului” în istoria științei. Înregistrarea discuției poate fi vizionată aici