Străinii din Callipolis (3): În râul politicii nu trebuie să te cufunzi nici măcar odată…

Iovan Drehe

 

Johannes_Moreelse_-_Heraclitus_-_Google_Art_Project           …pentru că te poţi afunda atât de mult, încât nici o armată de scufundători din Delos nu te mai regăsesc. Acest lucru i-a fost poate familiar şi lui Heraclit (cca. 535 î.e.n. – cca. 475 î.e.n.), cunoscut în lumea greacă drept Obscurul sau „Filosoful care plânge”, fiind renumită dispoziţia sa melancolică vizavi de interacţiunile cu semenii săi concitadini. Aceştia din urmă erau locuitorii uneia dintre cele mai cunoscute oraşe-metropolă din Liga Ioniană, Efes.

Continue reading Străinii din Callipolis (3): În râul politicii nu trebuie să te cufunzi nici măcar odată…

Străinii din Callipolis (2): Când iubitorii de înţelepciune din Milet nu aveau răgaz pentru a se mira în stele

Iovan Drehe

Heraclide din Pont, filosof platonician de secol IV î.e.n., ridiculizat de contemporani prin numele de Pompicus, după unii scriitori din antichitate autor de contrafaceri literare sub numele de Thespis, care a ameţit istoricii afirmând în tratatul său despre suflet că Roma este un oraş grecesc, ar fi fost, după Diogene Laertios, cel care a spus că Thales (cca. 624 – cca. 546 î.e.n.) a fost o persoană retrasă, fără interes de implicare în chestiuni de stat. Dar să presupunem că nu aşa ar fi stat lucrurile şi că pentru ceea ce urmărim acum am prefera să credem cele scrise în continuare de Diogene: aflăm că, de fapt, Thales s-a implicat nu numai în treburile obşteşti, ci şi în cele extra-obşteşti. Dar înainte de faptele lui Thales, câteva elemente contextuale:

Median_Empire

Continue reading Străinii din Callipolis (2): Când iubitorii de înţelepciune din Milet nu aveau răgaz pentru a se mira în stele

Străinii din Callipolis (1)

Iovan Drehe

„Și când lucrurile stau astfel, se mai preamărește acea vestită părere a lui Platon, care spune că statele vor fi fericite atunci când vor fi cârmuite de filozofi sau dacă cârmuitorii de state vor fi filozofi?!! Ba, dacă cercetezi istoria, vei constata că cea mai mare pacoste pentru o țară e să încapă pe mâna unui prost filozof sau a unui suveran maniac de literatură.”

(Erasmus, Elogiul nebuniei sau Cuvântare spre lauda prostiei, traducere și note de Șt. Bezdechi, studiu introductiv de Constantin I. Botez, ilustrații după Hans Holbein, Editura Științifică, 1959, p. 33)

598px-Marcus_Aurelius_Distributing_Bread_to_the_People_1765_Joseph-Marie_Vien            Platon este poate primul filosof de la care ne-a rămas dovada unui proiect politic explicit. În contrast cu el, se crede că maestrul său, Socrate, ar fi considerat că filosofii trebuie să se țină departe de chestiunile publice în general și de cele politice în particular. În textul lui Erasmus, Prostia (sau Nebunia) atinge la un moment dat și această problemă, a guvernării statelor de către înțelepții filosofi. La prima vedere, nu am avea tendința să luăm aceasta în serios, dar implicarea filosofilor în politică, fie direct prin ocuparea anumitor funcții (de exemplu, Imperiul Roman a fost la un moment dat – 161-180 e.n. – cârmuit de un filosof stoic, Marc Aureliu), fie indirect, prin influența pe care o au scrierile lor (să ne gândim doar la consecințele avute de scrierile lui Karl Marx), ar trebui să ne medităm mai mult în această privință. Este oare un lucru bun ca filosofii să se implice în viața cetății, este prudent ca actorii politici să le ofere vreo formă sau alta de autoritate prin care să influențeze mersul lucrurilor? E de la sine înțeles că mai degrabă ar trebui să vedem în prealabil de unde vine fiecare dintre acești filosofi, ce îl recomandă, ce anume dorește să facă.

Continue reading Străinii din Callipolis (1)

Străinii din Callipolis

1200px-francesco_hayez_028

Străinii din Callipolis 1 – Introducere

Străinii din Callipolis 2 – Când iubitorii de înțelepciune din Milet nu aveau răgaz pentru a se mira în stele

Străinii din Callipolis 3 – În râul politicii nu trebuie să te cufunzi nici măcar odată…

Străinii din Callipolis 4 – Aporiile tiranicidului

Străinii din Callipolis 5 – Armonii și dizarmonii în muzica guvernării cetății

Străinii din Callipolis 6 – Despre zei, filosofi și procese

Străinii din Callipolis 7 – Râs și batjocură în ambianță politică

Străinii din Callipolis 8 – Învățători, xiloglosiști și diplomație

Străinii din Callipolis 9 – Peștele torpilă pe uscat

Străinii din Callipolis 10 – Himera filosofului-rege (I)

Străinii din Callipolis 11 – Himera filosofului-rege (II)

„De rerum natura” în lectura unui diletant (cu câteva cuvinte despre traducerea filosofică)

Diana Moldovan

(Lucretius. On the nature of things, traducere de Cyril Bailey, Clarendon Press, Oxford, 1910; Lucrețiu. Poemul naturii, traducere, prefață și note de Dumitru Murărașu, Minerva, 1981; Lucrețiu. Poemul naturii, traducere din latină de Th. Naum și note de G. Brătescu, Th. Naum și E. Toth, Editura Științifică, 1965)

greenblattL-am redescoperit pe Lucrețiu (mai degrabă l-am „dezgropat” dintr-un morman de amintiri vagi ale tinereții) citind The Swerve: How the World Became Modern de Stephen Greenblatt (Clinamen. Cum a început Renașterea, Humanitas, 2012), în excelenta traducere a Adinei Avramescu. Mi-am amintit de fizica tocită la școală pe parcursul multor ani și de átomos cel indivizibil. Profesorii noștri ne vorbeau pe fugă despre Democrit, poate îl pomeneau în treacăt și pe Epicur. Nu am auzit nici un cuvințel despre poemul lui Lucrețiu. Se pare că îmbinarea rară între strălucirea poeziei și profunzimea cunoașterii avea puțin loc în programă, fie ea și de nivel universitar.
Continue reading „De rerum natura” în lectura unui diletant (cu câteva cuvinte despre traducerea filosofică)

Alexandre Koyré și revoluția științifică… după cinci decenii, citită prin ochii unui student de azi

Adrian Naftan

(Alexandre Koyré, De la lumea închisă la universul infinit, traducere de Vasile Tonoiu, Humanitas, București, 1997)

koyre 3Când am ținut în mâini pentru prima dată lucrarea lui Koyré, nu puteam spune că aveam habar în ce mă bag, însă aveam bănuiala că va fi strâns legat de științele naturale, științe cu care abia de m-am tatonat de-a lungul adolescenței mele. Voiam, deci, să mă provoc și să-mi ies din zona de confort.

Acum nu mai este loc de îndoială: distins istoric al științei, Alexandre Koyré te-ndeamnă să îți dai răgaz, proptindu-te de-un stâlp și contemplând cerul. Miza revoluției științifice a secolului al XVII-lea a fost, printre altele, această contemplare a lumii la capătul căreia avea să se nască o nouă structură de ordine a cosmului, ce avea să scoată imaginarul medieval din fundătura aristotelismului. Continue reading Alexandre Koyré și revoluția științifică… după cinci decenii, citită prin ochii unui student de azi

Cafeneaua filosofică: Nietzsche contra Wagner

Istoria unei prietenii și a unei cruciade morale începute inițial în tandem. Friedrich Nietzsche l-a iubit pe Richard Wagner și a crezut în el… și în muzica lui. Wagner a crezut că descoperă în poetica nietzscheană o justificare filosofică a creației sale. Trebuie să începem prin a fi wagnerieni, ne spune Nietzsche în repetate rânduri. Chiar și târziu, după despărțirea definitivă, în cea mai vituperantă critică scrisă vreodată, Nietzsche subliniază:

Dacă în scrierea de față susțin idea că Wagner este dăunător, vreau să menționez totodată și cui este, cu toate acestea, indispensabil: filosofului. În rest, am putea să ne lipsim de Wagner. Filosoful însă nu are dezlegare pentru a-i refuza serviciile. El trebuie să oglindească această conștiință malefică a timpului său și tocmai de aceea trebuie să-și cunoască epoca. Și unde ar putea găsi o călăuză mai competentă pentru labirintul sufletului modern, decât la Wagner, cel mai elocvent cunosctător de suflete? Prin Wagner, modernitatea ne vorbește în graiul ei cel mai intim. (Nietzsche, Cazul Wagner)

Continue reading Cafeneaua filosofică: Nietzsche contra Wagner