Cafeneaua filosofică: Nietzsche contra Wagner

Istoria unei prietenii și a unei cruciade morale începute inițial în tandem. Friedrich Nietzsche l-a iubit pe Richard Wagner și a crezut în el… și în muzica lui. Wagner a crezut că descoperă în poetica nietzscheană o justificare filosofică a creației sale. Trebuie să începem prin a fi wagnerieni, ne spune Nietzsche în repetate rânduri. Chiar și târziu, după despărțirea definitivă, în cea mai vituperantă critică scrisă vreodată, Nietzsche subliniază:

Dacă în scrierea de față susțin idea că Wagner este dăunător, vreau să menționez totodată și cui este, cu toate acestea, indispensabil: filosofului. În rest, am putea să ne lipsim de Wagner. Filosoful însă nu are dezlegare pentru a-i refuza serviciile. El trebuie să oglindească această conștiință malefică a timpului său și tocmai de aceea trebuie să-și cunoască epoca. Și unde ar putea găsi o călăuză mai competentă pentru labirintul sufletului modern, decât la Wagner, cel mai elocvent cunosctător de suflete? Prin Wagner, modernitatea ne vorbește în graiul ei cel mai intim. (Nietzsche, Cazul Wagner)

Wagner, spune Nietzsche, ilustrează „decadența”. În muzica lui „se combină cele trei mari stimulente ale epuizaților: brutalitatea, artificialul și inocența” (Cazul Wagner). Pentru că este ilustrativ, Wagner trebuie înțeles (iar muzica lui ascultată). Însă, susține Nietzsche, a asculta Wagner este o întreprindere marcată de pericole. Muzica lui te smintește, te hipnotizează și te „wagnerizează”.

Cum se justifică toate aceste acuzații? Cum se explică de ce a scris Nietzsche ”Cazul Wagner”?

Iată de unde am pornit în discuția noastră, la ultima cafenea filosofică din acest an. Dana Jalobeanu și Ștefan Vianu, moderați de Grigore Vida, cu mult ajutor din sală, de la numeroșii participanți, (și în special de la Vlad Zografi). IMG_20181207_180157.jpg

Am arătat nu doar de ce Wagner este esențial pentru filosofi, ci și cum ar trebui să-l ascultăm… și cum am putea, eventual, să-l apărăm de acuzațiile formulate de Nietzsche.

Despre Wagner inovatorul, reformatorul, dar și despre Wagner vrăjitorul și smintitorul sufletelor noastre (decadente), înregistrarea aici.

 

Cambridge University Press la începuturi și astăzi

Grigore Vida

Cambridge University Press este cea mai veche editură universitară din lume. Povestea ei începe în 1534, când Henric VIII acordă Universității din Cambridge dreptul de a publica „orice fel de cărți” (omnimodos Libros). Continue reading Cambridge University Press la începuturi și astăzi

Frica

Iovan Drehe

 

(Martha C. Nussbaum, The Monarchy of Fear. A Philosopher Looks at Our Political Crisis, Simon & Schuster, 2018)

51epzlo-bGL._SX309_BO1,204,203,200_            Monarhia fricii, ultima carte a Marthei Nussbaum, este despre o Americă a ultimilor ani, în special din momentul în care Donald Trump a câștigat cursa pentru prezidențiale în 2016. În acel context un val de frică a străbătut cel puțin o parte din societatea americană, frică născută din vicii societale precum rasism, segregare, sexism, discriminare pe bază de orientare sexuală și altele; frică apărută și din realități cotidiene, care afectează o majoritate a populației: venituri mici, costul ridicat al educației, lipsa de securitate socială, corupția, mass-media și manipularea, impozitarea etc. Iar această frică îi face pe toți să caute „adevărata ei cauză”, pentru a putea-o blama. Și astfel vina este aruncată asupra „celorlalți”, fie că ei sunt minorități care ar abuza de drepturi, fie că sunt imigranți care ar fura locuri de muncă, fie că sunt femeile care ar crea instabilitate socială prin revendicări considerate absurde; dar și din partea cealaltă a spectrului politic se găsesc ținte: vina este a elitelor, care ar vrea și nu ar face nimic pentru obținerea mai multor drepturi de către cei dezavantajați, care nu ar face sau nu ar vrea să facă nimic pentru o mai răspândite egalitate socială și economică, ci ar prefera, din contră, să domine cultural. America este astfel umbrită de un sentiment apocaliptic auto-indus, iar dialogul deschis și analiza rațională sunt împinse la o parte de o demonizare vehementă a adversarilor. Martha Nussbaum insistă totuși asupra nevoii de a reveni la o abordare rațională și prudentă a situației, iar pentru acest lucru istoria trebuie concepută drept ceea ce este: America după care unii au nostalgii a fost mai rea decât cea din prezent, iar America visată de alții nu este încă aici. Istoria prezentului este un proces din interiorul căruia este greu să ne privim obiectiv și rezonabil, iar sentimentul negativ conform căruia America democratică este pe cale de pieire ar trebui înlocuit cu unul mai informat și conștient după care America democratică este într-o continuă formare.

Continue reading Frica