Prin ochii Beatricei către lumea nevăzută, prin „Ochii Beatricei” către lumea lui Dante

Am încercat să citesc „Infernul” lui Dante când aveam șaisprezece ani. Treceam printr-o perioadă în care credeam că modul cel mai sigur în care poți să ajungi o persoană mișto e să îi citești pe clasici și auzisem că Dante ar fi unul dintre ei. Pe lângă asta, credeam că toate traducerile în română sunt semnificativ inferioare celor în engleză, limbă pe care aș fi pus mâna în foc că o stăpânesc cel puțin la fel de bine, așa că mi-am luat o ediție de la Collins Classics. Rezultatul a fost, evident, unul dezastruos. După cercul al cincilea, nici măcar nu mi-am mai dat seama ce păcat reprezenta fiecare dintre nivelurile iadului. Citeam cu voce tare doar ca să mă asigur că trec prin toate cuvintele. La finalul cărții, am rămas doar cu un gust al întunericului și al profunzimii, ceea ce, deloc neașteptat, m-a făcut să cred că eram un pic mai cultă, chiar dacă nu reușisem să înțeleg mai nimic. Mă rog, până prin clasa a unsprezecea m-am prins că nu am asimilat nimic din „Infernul”, dar tot era ceva faptul că l-am citit și nu l-am înțeles, nu?

Cafeneaua filosofică: Cum ar #rezista Socrate astăzi?

A treia ediție a cafenelei filosofice a fost despre Socrate astăzi. Cum ar #rezista Socrate? Cum ar răspunde provocărilor prezentulu? Putem vorbi despre o misune socratică ce are drept scop deprinderea meseriei de cetățean? Sau, dimpotrivă, pentru Socrate (cel puțin pentru Socratele lu Platon) misiunea filosofului ține de un alt plan decât cel politic? Pe … Continue reading Cafeneaua filosofică: Cum ar #rezista Socrate astăzi?

Socrate, necunoscutul din noi

Îmi aduc aminte prefect unde am citit pentru prima dată cartea lui Alexander Nehamas. Am descoperit-o din întâmplare în biblioteca Institutului Warburg prin care colindam în căutarea unor alte cărți. Imaginați-vă un labirint pe patru etaje în care cărțile sunt catalogate straniu, pe subiecte de cercetare (nu pe domenii, nici pe autori). Tocmai pentru a prilejui cititorului norocos genul de descoperire despre care vreau să vă vorbesc. Cred că era o seară de septembrie când mi-am adus din bibliotecă un teanc de cărți în biroul comun de la etajul întâi, unde aveam o masă aflată în fața ferestrei care se deschidea spre Woburn Square. Mirosea, ca peste tot în clădire, a lemn și a carte veche, uneori și a cafea solubilă ieftină și (pentru că fereastra era mereu deschisă) a toamnă. Teancul de pe masa mea era considerabil, vag circumscris subiectului care mă interesa atunci: „moștenirea” stoică a Renașterii.

Gândind fiinţa devenirii: premisă pentru un dialog a/teologic într-o lume seculară

Trăim cu impresia puternică a unei transformări imperceptibile şi abisale a lumii noastre odată cu trecerea de la modernitate la postmodernitate şi cu impresia, la fel de presantă, a unor chestiuni fundamentale nerezolvate. Desigur, în cadrul lumii oamenilor, noul este posibil doar în interiorul unui spaţiu de joc determinat de posibilităţile fundamentale ale speciei. Şi, cu toate acestea, noul poate ridica probleme temeinice, ne poate confrunta cu ceea ce nu ne-a apelat niciodată până atunci, cu sentimentul urgenţei. Trăim în siajul inepuizabilului eveniment al morţii lui Dumnezeu – mult trâmbiţat, stilizat, respins, comentat, arareori gândit în stupefianta sa eficacitate – locuim o lume care şi-a pierdut, la propriu, „sensul”. Cu mai bine de cinci decenii în urmă, Hannah Arendt remarca:

Socratici?

Jucându-ne cu sensurile acestui deziderat, am putea să ne gândim că am avea în vedere să fim mai degrabă nesatisfăcuți intelectual decât satisfăcuți trupește. Dar cum să privim referința la Socrate? Pe cât putem să-l cunoaștem din cele scrise de alții precum Platon, Xenofon sau Aristotel despre el? Posibil că pentru el mult mai rău ar fi să fim satisfăcuți din punct de vedere intelectual și, prin urmare moral? Am fi tentați să ne închipuim că, odată ce ne-am interioriza această potențială stare, nu am ajunge cu nimic mai departe de Socrate și de ceea ce ar fi crezut că îl satisface.

A Compassionate Philosophy: Medical Ethics in the Hellenistic Tradition (Stoics, Epicureics and Skeptics)

It is a pleasure to revisit old favorites. I liked Marta Nussbaum’s book at the first reading. I like it even more today, more than two decades after it was published. It is a good introductory book; and I am sure many of you will agree with me that it is the perfect book to teach to students (whether you teach ethics, history of philosophy, or philosophy 101). Imagine what it is to teach the history of Hellenistic ethics in a way that makes it immediately relevant to our students of today. In fact, in many universities this model has caught up a while ago (partly precisely because of this book). But I am coming from a university where history of philosophy (ethics included) is still history of philosophy.

Cafeneaua filosofică despre epicureanism și modernitate

Cafeneaua filosofică din 9 noiembrie a propus o dezbatere pe marginea „tezei Greenblatt” (Stephen Greenblatt, Clinamen. Cum a început Renașterea). Ne-am întrebat: a fost epicureanismul ingredientul lipsă din amestecul de substanțe explozive din care s-a născut modernitatea? Pentru a înțelege mai bine despre ce vorbim, am început cu o discuție despre școala epicureică. Ce înseamnă, de … Continue reading Cafeneaua filosofică despre epicureanism și modernitate