Frica

Iovan Drehe

(Martha C. Nussbaum, The Monarchy of Fear. A Philosopher Looks at Our Political Crisis, Simon & Schuster, 2018)

            Monarhia fricii, ultima carte a Marthei Nussbaum, este despre o Americă a ultimilor ani, în special din momentul în care Donald Trump a câștigat cursa pentru prezidențiale în 2016. În acel context un val de frică a străbătut cel puțin o parte din societatea americană, frică născută din vicii societale precum rasism, segregare, sexism, discriminare pe bază de orientare sexuală și altele; frică apărută și din realități cotidiene, care afectează o majoritate a populației: venituri mici, costul ridicat al educației, lipsa de securitate socială, corupția, mass-media și manipularea, impozitarea etc. Iar această frică îi face pe toți să caute „adevărata ei cauză”, pentru a putea-o blama. Și astfel vina este aruncată asupra „celorlalți”, fie că ei sunt minorități care ar abuza de drepturi, fie că sunt imigranți care ar fura locuri de muncă, fie că sunt femeile care ar crea instabilitate socială prin revendicări considerate absurde; dar și din partea cealaltă a spectrului politic se găsesc ținte: vina este a elitelor, care ar vrea și nu ar face nimic pentru obținerea mai multor drepturi de către cei dezavantajați, care nu ar face sau nu ar vrea să facă nimic pentru o mai răspândite egalitate socială și economică, ci ar prefera, din contră, să domine cultural. America este astfel umbrită de un sentiment apocaliptic auto-indus, iar dialogul deschis și analiza rațională sunt împinse la o parte de o demonizare vehementă a adversarilor. Martha Nussbaum insistă totuși asupra nevoii de a reveni la o abordare rațională și prudentă a situației, iar pentru acest lucru istoria trebuie concepută drept ceea ce este: America după care unii au nostalgii a fost mai rea decât cea din prezent, iar America visată de alții nu este încă aici. Istoria prezentului este un proces din interiorul căruia este greu să ne privim obiectiv și rezonabil, iar sentimentul negativ conform căruia America democratică este pe cale de pieire ar trebui înlocuit cu unul mai informat și conștient după care America democratică este într-o continuă formare.

            Pentru Martha Nussbaum problemele principale, mai primare, ale Americii nu sunt atât structurale, cât cele ce se află la rădăcina problemelor structurale. Aceste probleme țin în primul rând de emoții și apoi de ceea ce este determinat de ele. Astfel, emoțiile negative (frica, ura, mânia, invidia etc.) pot submina structura unei societăți democratice, în timp ce emoțiile pozitive (speranța într-o viață mai bună, dorința de a face bine, dorința de a combate ura etc.) o pot consolida. Și aceste emoții trebuie studiate, în special emoția „mamă”, în care își găsesc nașterea celelalte. Aceasta este frica, iar din ea apar mânia, dezgustul sau invidia. Toate aceste emoții pot fi pozitive sau negative, iar pentru a argumenta, Martha Nussbaum își construiește discursul atât din sursele filosofiei clasice, cât și din studii mai recente de psihologie. Fiecăreia dintre emoții îi este dedicat câte un capitol (2-5), iar apoi se arată cum misoginia este o atitudine care este alimentată de toate acestea (6). La final (7), ni se arată cum putem contracara efectele destructive generate și hrănite de acele emoții negative, prin speranță de exemplu.

            Frica negativă este principalul pericol pentru societățile democratice actuale. Ea poate fi utilă și a fost pentru conservare în contextul evoluției noastre ca specie. Ea are potențialul să provoace dezastre mai ales atunci când nu este temperată de către o deliberare rațională pentru a identifica adevărata cauză a ei. Dar să nu credem că frica este la fel de dăunătoare oricărei forme de guvernare, cum ar fi o tiranie sau o monarhie absolută. Acolo frica este necesară pentru a asigura supunerea cetățenilor. În democrațiile actuale este nevoie mai degrabă de încredere, iar atunci când încrederea ajunge să fie subminată de frică democrațiile încep să se clatine. Originile fricii apar în copilărie, în stadiul în care suntem incapabili să ne asigurăm singuri nevoile elementare. Frica apare prima dată în urma acelui stadiu inițial de neajutorare. Emoții mai complexe precum mânia îndreptată împotriva a ceva au nevoie de ceva cauzal, cunoașterea a ceea ce ne-a cauzat un rău și faptul că acel lucru este rău. Frica nu are nevoie de toate aceasta este suficient ca pericolul să fie vag, iar noi să ne simțim neajutorați în fața ei. Această frică nu ne părăsește niciodată și din ea se nasc emoții care implică gândirea cauzală, precum mânia, despre care tocmai am amintit. Martha Nussbaum analizează trei asemenea emoții: mânia, dezgustul și invidia. Toate acestea se pot manifesta atât ca emoții negative, cât și ca emoții pozitive. De exemplu, atunci când mânia este punitivă, în sensul că este caracterizată de speranța într-o pedeapsă, ea este negativă. Când se dorește repararea neajunsului creat, nu distrugerea a altceva, ea poate fi pozitivă și poate fi numită mai potrivit „indignare”.

            De la Kant moștenim ideea că avem obligația morală să urmărim și să facem binele, iar pentru aceasta Martha Nussbaum consideră că este nevoie de o stare de spirit potrivită. Aici intră în joc utilitatea speranței, iar pentru a fi optimiști cu privire la ceea ce putem face și cu privire la viitor, trebuie să ne învățăm singuri să sperăm, să habituăm speranța prin indiferent ce mijloace am fi înclinați să alegem, fie că este vorba de religie, arte sau studiul disciplinelor umaniste precum filosofia. Dinspre aceasta poate veni o soluție. Un candidat potrivit avut în vedere de Martha Nussbaum este filosofia socratică trăită sub auspiciile unor deliberări raționale, discuții lipsite de constrângeri (în afara regulilor argumentației corecte), dialoguri în care fiecare se arată răbdător și deschis față de opiniile altora și fiecare este capabil să își schimbe părerile în cazul în care argumentarea o cere. Cu alte cuvinte, dialog cu interferență emoțională minimală. Și pentru ca aceasta să se întâmple trebuie să credem, să sperăm, că interlocutorii noștri sunt răbdători, deschiși ș.a.m.d.

            Exercițiul de gândire oferit de Monarhia fricii poate să ne ajute să vedem cu alți ochi și situația de la noi: să fim răbdători și să ne gândim la emoțiile noastre, la alegerile noastre determinate de acestea, la modul în care percepem societatea și politica de la noi; de exemplu, la fel cum nu ne place să credem ar exista impostori în formațiunile politice pe care le susținem, nu suntem înclinați să credem că ar exista oameni buni în cele împotriva cărora suntem. Și aceasta fiindcă nu suntem capabili să vedem, orbiți fiind de propriile noastră mâinii, dezgusturi și invidii, născute din frica noastră cea de toate zilele.